Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!

Așa începe postirea noastră întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului. Cu îndemnul acesta incredibil de simplu și dătător de putere, de sens, vieților noastre. A îndrăzni în Hristos să crezi în iertarea păcatelor. Poate cea mai de preț rezervă de Duh la vremea aceasta de duhuri neiertătoare, critice și reducționiste la dreptăți ieftine. Cea mai de preț chemare a Domnului Hristos prin care ne apropiem de El. După cuvântul Sfântului Vasile cel Mare. „Așa dorește cuvântul Sfintei Scripturi să fie creștinii, ca ucenici ai lui Iisus Hristos, formați după ceea ce văd sau aud la El” (Regulile Morale, 80.1). Lecția aceasta a iertării ne este chemare interioară postirii, asumării prin postire a Adormirii Maicii Domnului. Din perspectiva aceasta, a iertării, sărbătorile devin prilej de primire și dăruire a iertării, un caracter pascal în fapt al oricărei Liturghii. Înfășați în hlamidele unor dreptăți partinice, segmențiale și pernicioase, grupusculele gălăgioase ale societății nu iartă pe nimeni, nu se iartă între ele, ba chiar înăuntrul lor par a fi obsedate de neiertare. O incapacitate de a face pace. În vremea de pace pe care experții în sociologia istoriei o socotesc cea mai propice dezvoltării proiectului numit România. Răutatea, aroganța și insistența pe ele nu sunt dimensiuni ale unei dinamici pozitive oricât s-ar strădui unii să ne dovedească fundamentul în Hristos al opțiunilor participanților la „trafic”. În vremea asta, numai Maica Domnului știe cum să ne redea pacea zilei pentru ca în zori o populație instabilă sufletește, alergată de nevoi și rănită de lipsa siguranței zilei de mâine, să reziste zilei de astăzi.

Dinaintea creștinilor ortodocși se deschide postirea întru amintirea Adormirii Maicii Domnului. Eveniment de tandră grijă a Fiului Întrupat pentru inocența prin care Maica Sa a înnobilat lumea. Dacă privim atent la chipul ei de liniște și încurajare, înțelegem în ce mod copila israelită a înfruntat neiertarea oamenilor, acceptând voia lui Dumnezeu și la Buna Vestire și în clipele-orele grele ale Pătimirii Domnului nostru Iisus Hristos. A făcut-o știind Cine este Acela și pentru ce anume S-a întrupat în miezul de mocirlă și păcat al istoriei unei lumi care continuă să se insinueze în iadul de aproape. Știind înseamnă crezând în El. Luând din puterea Lui dumnezeiască pentru a întări scăderea umană pe care, fără îndoială, va fi simțit-o, asemeni nouă și fără nici o asemănare cu noi. Pentru aceasta Postul Adormirii este, în fapt, un post al trezirii spirituale, al așezării sub semnul modelului fragilității care schimbă lumea. Sub semnul iertării păcatelor. Pentru că forța umană nu e dată din excedarea orgoliilor și dovezilor de neiertare, ci din forța incredibilă dată tocmai de iertare, de „lipirea” de Hristos prin modelul iertării. Îmi pare că aici avem, deplin, ajutorul Maicii Domnului. Postirea întru pomenirea Adormirii ei înseamnă tocmai răspunsul nostru la noianul de iertare din care ne tragem libertatea de a fi creștini. Adică iertați. Și iertători în aceeași măsură.

Ecoul prăznuirii prin post a Adormirii Maicii Domnului nu este dat de tristețea Apostolilor de plecarea ei. Ci din greutatea pe care o încearcă ea privind spre noi, spre lumea aceasta încăpățânată în orgolii și răutăți, în fixisme ieftine și mediocrități. Să postim dar cu bucuria iertării. Și să învățăm să bucurăm pe Maica Domnului și, prin ea, pe Domnul Iisus Hristos. Iar bucuria cea dintâi pentru ei este să rămânem oameni. Uniți în iertare și pocăință.