Întâlnirea cu Dumnezeu

După Învierea din morţi a Mântuitorului Hristos, cei care L-au văzut au avut descoperiri legate de propria lor persoană şi atunci ochii lor, descrişi de evanghelişti „ca legaţi”, au văzut în Cel Care era în faţa lor pe Dumnezeu-Omul Cel înviat şi aducător de viaţă nouă şi veşnică. Aşa s-a întâmplat cu Maria-Magdalena, care L-a confundat pe Învăţătorul cu un grădinar, cu ucenicii care merseseră la pescuit și L-au confundat cu un negustor care dorea să le cumpere peştele, cu Luca şi Cleopa în drum spre Emaus, care L-au confundat cu un călător oarecare. Ucenicii din foişor nu au fost convinşi că Învăţătorul a intrat la ei prin uşile încuiate şi de aceea nu au putut să-l convingă nici pe Toma, care nu era cu ei, fiind nevoie de pipăirea rănilor. Abia după descoperirea şi „dezlegarea ochilor”, oamenii înţeleg Cine îi vizitează şi Cine este Cel Care le descoperă adevărul despre viaţa veşnică.

Femeia samarineancă nu-L cunoştea pe profetul Iisus din Nazaret. Poate că auzise de El, pentru că vestea minunilor circulă cu o viteză foarte mare, indiferent de perioada istorică în care se petrece, atât atunci, cât şi astăzi. La fântâna lui Iacob, ea se întâlneşte cu un străin care-i cere apă, în pofida regulilor stricte legate de atitudinea iudeilor faţă de samarineni. Abia după o discuţie lungă cu acest străin, care-i vorbeşte despre închinarea „în Duh şi în Adevăr” sau cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii, cum avea să fie definită mai târziu de părintele Dumitru Stăniloae, femeia străină de neam Îl cunoaşte pe Mântuitorul ei personal, Căruia Îi urmează, aşa cum ne spune Tradiţia.

A fost nevoie de un drum, de un fel de pelerinaj interior, către propria inimă, unde urma să aibă loc întâlnirea adevărată cu Mântuitorul, atât la ucenici, cât şi la femeia samarineancă. Întâlnirea cu Dumnezeu se produce la iniţiativa Acestuia, iar rugăciunea noastră este o pregătire a sufletului pentru a nu o rata, pentru a ne da seama, a fi cu ochii deschişi să vedem ceea ce nu poate fi văzut în mod obişnuit şi, mai ales, să simţim ceea ce nu poate fi simţit de către omul care nu-şi pune problema întâlnirii cu Dumnezeu. Drumul creştinului către această întâlnire poate fi mai lung, chiar întreaga viaţă, ori mai scurt, după cum este voia Domnului, însă el trebuie parcurs în mod obligatoriu de către fiecare în parte. Mântuitorul ne poate vizita chiar în cele mai neaşteptate locuri, condiţia fiind pregătirea noastră să-L vedem, pe care El, ca Dumnezeu, o cunoaşte desigur. Poezia-metaforă a lui Radu Gyr despre felul în care Iisus l-a vizitat pe un deţinut în celulă cred că este grăitoare în acest sens.

Pregătirea noastră pentru întâlnirea lui Dumnezeu are loc zilnic, atunci când ne facem pravila, mergem la biserică sau ajutăm pe cineva. Toate acestea au ca scop înmuierea inimii noastre, astfel încât să devină sensibilă la vederea lui Dumnezeu, să simtă prezenţa Lui şi să dea de ştire „ochilor şi minţii” despre aceasta, ca omul să primească descoperirea cu toată fiinţa lui, suflet şi trup. Doar aşa va reuşi să se asemene tuturor celor care S-au întâlnit cu Dumnezeu şi s-au schimbat pentru totdeauna, începând cu ucenicii şi femeia samarineancă, pe care o pomenim în această duminică.