Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Editorial Ispita triumfului

Ispita triumfului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 21 Mar, 2021

Ne amintim astăzi de procesiunea triumfătoare a credincioşilor iconoduli din Constantinopolul de acum douăsprezece veacuri. Confruntarea de idei dintre partizanii diferitor credinţe legate de cinstirea icoanelor era oficial încheiată, cu ajutorul împărătesei Teodora. Ulterior, când puterea imperială nu s-a mai implicat atât de activ în luptele de idei dintre credincioşi, mai ales aproape de căderea Bizanţului, această victorie a rămas emblematică pentru creştinii ortodocşi. Ca orice text ce încheia o dispută în materie de credinţă la un sinod, declaraţia citită de Patriarhul Metodie înfiera prin anateme toate ereziile şi ereticii de până atunci. Ulterior, chiar dacă nu au mai fost evenimente atât de răsunătoare ca acesta, care a fost fixat de atunci cu pomenire în prima duminică a Postului Paştilor, luptele împotriva ereziilor au adus aminte de acest triumf.

Astăzi, după ce au trecut atâtea veacuri şi coexistă în lume, pe lângă Biserica Ortodoxă, atâtea confesiuni creştine, dintre care unele repetă multe dintre ereziile condamnate în primul mileniu, credincioşii ortodocşi pot fi ispitiţi de acel triumf pentru a fi lipsiţi de dragoste pentru cel aflat în greşeală. Dorinţa pătimaşă de a alunga cât mai departe, chiar în iad, pe oricine este captiv al ereziilor proliferate timp de multe secole şi chiar de aproape două milenii, cum e cazul monofiziţilor sau nestorienilor, este dublată uneori de atribuirea unor fapte anumitor sfinţi pe care ei cu siguranţă nu le-au avut în vedere. Mă refer aici la denumirea dată unor sfinţi de „noi mari ierarhi” exclusiv pentru că în viaţa lor ei au clarificat anumite aspecte privind dreapta credinţă, situându-se în postura de critici ai greşitelor învăţături în care căzuseră episcopii Romei la finele primului mileniu şi în cel de-al doilea. Supranumele de „mari ierarhi” este desigur o convenţie şi are legătură cu tradiţia Bisericii, dar insistarea asupra unui astfel de nume aproape exclusiv datorită „luptei acestora împotriva catolicilor” pare desigur departe de tradiţia noastră ortodoxă, care nu cataloghează sfinţii după prezumptivele „fobii” pe care le-au avut legat de cineva, cum se întâmplă astăzi printre oamenii slabi de înger. Omul poate fi mânat de o închipuită evlavie dacă aceasta este dublată de o ură disimulată şi îndreptată împotriva aproapelui, fie din Biserică, fie din afara ei. De aceea avem şi porniri spre rupere a comuniunii, spre nepomenire a arhiereilor, spre jignire în cuvânt a unor minorităţi sau naţionalităţi, toate din păruta evlavie şi „menţinere” a dreptei credinţe. Discursul şovin, plin de ură împotriva „ereticilor” şi a „duşmanilor Bisericii”, este unul care nu are legătură cu duhul şi asceza Bisericii Ortodoxe.

De aceea, în trecutul ei, aceasta nu a cunoscut o astfel de instituţie precum Inchiziţia, pentru că oamenii au fost lăsaţi să aleagă în cel mai liber mod adeziunea lor la familia care este Biserica fiilor lui Dumnezeu pe pământ. De aceea, înţelepciunea pastorală a Bisericii urmărește a nu stârni în mintea celor slabi şi a celor răuvoitori sentimente pe care ulterior aceia să le regrete. Nici sminteala, nici instigarea la ură nu au ce căuta în sânul Bisericii, ci pacea şi dragostea între fraţi. Aceasta este Ortodoxia autentică!

Citeşte mai multe despre:   Duminica Ortodoxiei