La hram, printre bătrâni şi corporatişti

Mai mult decât în celelalte luni ale anului, octombrie aduce mereu în atenţia opiniei publice din ţara noastră marile pelerinaje religioase, în special pe cel de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi pe cel de la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. În freamătul mulţimilor concentrate în jurul sfintelor locaşuri, în parfumul dulceag de tămâie ce se ridică peste noxele automobilelor grăbite şi în litaniile de priveghere acompaniate de glasurile grave ale clopotelor, comunităţile urbane - dominate de prefacerile modernităţii şi de noile tipuri de evenimente publice - redescoperă valorile tradiţiei.

Dacă mijloacele de comunicare ale Bisericii conectează pe calea undelor, la slujbele de hram, pelerini virtuali de pe toate meridianele lumii, televiziunile de ştiri, presa scrisă și internetul fac loc la comentarii libere asupra participanţilor la pelerinaje. Statisticile despre pelerini spun că numărul femeilor este mai mare decât numărul bărbaţilor, că persoanele de vârsta a treia sunt mai numeroase decât tinerii. Şi multe alte observaţii sociologice privind statutul lor social, nivelul de pregătire intelectuală, starea sănătăţii, domiciliul şi condiţiile de viaţă sau stima de sine se publică în media și pe rețelele de socializare.

Polii comportamentului religios din societatea noastră de azi par a se contura astfel: de o parte - credincioşii vârstnici („babele închinătoare la moaşte”, după o expresie ironică a unei părţi a presei) şi de cealaltă parte - tinerii corporatişti, frumoşi şi liberi, cu standarde occidentale, depărtaţi de tradiţiile religioase autohtone. În realitate, lucrurile nu sunt chiar atât de fragmentate. Pentru că în femeile rugătoare şi răbdătoare de pe Colina Bucuriei recunoaştem chipurile mamelor şi bunicilor noastre. În şoaptele rugăciunilor lor se aud şi numele tinerilor care sunt la muncă sau la studiu. Iar în căutările tinerilor de azi se pot întrevedea multe dintre idealurile bunicilor sau părinţilor lor, tinerii de altădată. Calea credinţei se deschide tuturor.

Admirăm credinţa bătrânilor care nu se roagă doar pentru ei înşişi, ci şi pentru nepoţii lor, fiindcă „bătrâneţea este o cunună strălucită, ea se află mergând pe calea cuvioşiei” (Pilde 16, 31). Şi, totodată, să privim cu blândeţe către copii și tineri, să-i iubim cu sinceritate şi cu înţelegere, pentru că toate trec şi se învechesc aici pe pământ. Ceea ce rămâne este tinereţea sufletului.

Iar despre tinereţea sufletului ne vorbesc, la modul cel mai direct, Sfinţii Cuvioşi: Sfânta Parascheva, Sfântul Dimitrie cel Nou, Sfântul Serafim de Sarov… Căutători fervenţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu, retraşi din zgomotele şi ispitele lumii, ei sunt în lumea de azi coloane de foc ale Învierii lui Hristos, liman neînviforat al epifaniei. De acolo de sus, ei coboară să umple cu har cuvintele rugăciunilor noastre şi ne vorbesc din icoană, din cântarea liturgică şi din raclele cu sfintele moaşte. Pentru că, dacă scopul vieţii noastre nu ar fi dobândirea Duhului Sfânt, atunci tot ceea ce am dobândit ar fi iluzoriu și trecător.

Există o democraţie divină a sfinţilor. Mai presus de ceea ce ne separă şi ne diferenţiază aici pe pământ, ei ne adună la casa Părintelui Ceresc şi ne reamintesc cuvintele profetice: „Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi, până la adâncile voastre cărunteţe Eu vă voi ocroti. Precum am făcut în trecut, Mă leg înaintea voastră că vă voi ocroti şi vă voi izbăvi şi în viitor” (Isaia 46, 4).