La sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, un arc peste timp

Când se apropie ziua lui, Sfântul iese din Catedrală, ca să întâmpine pe cei care vin să-l venereze și să-i atingă cu evlavie cinstitele sale moaște. Cu 30 de ani în urmă, racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou era purtată de pe Dealul Mitropoliei în vale, la Biserica „Sfântul Nicolae”-Vlădica. Mergea cu smerenie acolo, ca să nu incomodeze dezbaterile pentru ultimele măsuri de edificare a societății multilateral dezvoltate din „epoca de aur”.

Dincolo de planurile cincinale realizate în avans, de lupta pentru pace și cultul „conducătorului iubit”, de cozile la pâine, zahăr și ulei, grăuntele de muștar al credinței creștea în taină, ca adevărată exprimare a libertății și demnității umane. Am văzut o generație tânără, care nu făcuse religie în școală, dar care n-a putut fi îngenuncheată de minciună și impostură. Au îngenuncheat ei, tinerii, sub gloanțe, în decembrie 1989, ca să rostească împreună „Tatăl nostru”. Ocrotitorul Bucureștilor a fost în acele zile cu ei.

S-au schimbat multe în orașul ocrotit de Sfântul Dimitrie cel Nou, în aceste trei decenii. Parlamentul țării s-a mutat de lângă Patriarhie mai departe, în Casa Poporului, iar pe Dealul Arsenalului se înalță acum, cu turle aurii, Catedrala Națională. Tranziţia economică şi socială o experimentăm nu doar local, ci în contextul mai larg al Uniunii Europene şi al spaţiului global multicultural. Pelerinajele şi comunicarea mediatică ne ajută să cunoaştem mai profund tradiţiile specifice Ortodoxiei de pe toate meridianele lumii.

În fiecare an, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou coboară printre oameni și se întâlnește la Crucea brâncovenească cu alți sfinți, ca să aducă binecuvântare pentru cler și popor. Orașul freamătă mereu, străzile sunt aglomerate de mulțimea mașinilor, pe blocuri clipesc reclame multicolore, în decoruri cosmopolite. Capitala respiră aer globalizat, mulți concetățeni sunt azi plecaţi departe, în căutarea prosperității și a unor experiențe noi de viață.

Generația tinerilor din 1989 a devenit generația părinților de azi. Copiii lor învață religia la școală, nu mai poartă uniforme, dar sunt ași în mânuirea telecomenzii, tabletei și telefonului mobil. Trăiesc, într-adevăr, într-o altă cultură. O lume fluidă, care poate lua forme variabile, de la totală dăruire și bunăvoință la contestare și conflict.

În liniștea chiliei chivotului său de argint, Sfântul Cuvios din Basarabi aude mai bine decât noi toți valurile lumii trecătoare. Ca într-o cutie de rezonanță, nevinovăția pruncilor și rugăciunile părinților, strigătele celor bolnavi și singuri care vin să-și plece fruntea și genunchii inimii la raclă se despart de indiferența sau ironiile celor cu idealuri seculare. Așa cum a vindecat pe mulți oameni suferinzi, a adus ploaie la vreme de secetă, a risipit epidemii de ciumă și de holeră, ajutător al tuturor ce-l cheamă în ajutor, apărător puternic al cetății Bucureștilor în vremuri de grele încercări, Sfântul Cuvios ne ocrotește și acum pe toți, și pe cei drepți, și pe cei nedrepți.

Generațiile trec, idealurile pământești se schimbă, dar Sfântul rămâne mereu de veghe, pe Colina Bucuriei, ca pe o piatră duhovnicească a credinței, speranței și iubirii de Dumnezeu și de oameni.

Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!