Lumea din interiorul unui sfânt locaș

Bisericile ortodoxe reprezintă o lume întreagă, cu o istorie aparte, descrisă în pictura murală, care îndeamnă la meditaţie: aducerea aminte de evenimentele pictate şi gândire la viitor. În lumea ortodoxă există multe biserici vechi, cu pictură extraordinară. Poate că nu le vom vedea pe toate, pentru că sunt răspândite în multe ţări, dar avem ocazia să le vedem măcar pe cele din țara noastră. În general, pictorii acestora nu şi-au trecut numele, din smerenie, cu anumite excepții. Cu toate acestea, putem intui larghețea sufletească pe care o aveau aceştia şi dorul de Dumnezeu pe care îl transmiteau.

Zugravii imaginau, după canoane clare, istoria mântuirii tuturor oamenilor, dar şi a fiecărui creştin în parte, care priveşte, în timpul slujbei sau în afara ei, icoanele. Înlăuntrul bisericilor se desfăşoară astfel o întreagă lume, de la creația ei din nimic până la înfășurarea Universului, la sfârşitul timpului, de către Îngerul Domnului, aşa cum vedem pe una din bisericile bizantine ale Constantinopolului. Toate acestea ne vorbesc despre felul de a vedea lumea al zugravilor şi al creştinilor de odinioară. Este extraordinar cum reușeau să redea lucruri atât de cuprinzătoare prin imagini care uneori par laconice.

La fel se întâmplă şi cu poezia liturgică pe care o auzim cântată la strană, în timpul slujbelor. Mai ales la praznicele mari, când trăim evenimente cruciale din istoria mântuirii, această poezie, plină de miez teologic, ne deschide ochii minții să înțelegem ce s-a întâmplat în istorie şi ce s-a întâmplat în lumea lui Dumnezeu, în Împărăţia cerurilor. Atunci când se îmbină cântarea cu iconografia, murală sau pe lemn, lumea din interiorul sfântului locaş se mărește până când cuprinde totul. Spre aceasta ne cheamă slujbele, chiar dacă simțim arareori acest lucru.

Totuşi, fără o pictură şi o cântare adecvate ne este foarte greu să ne concentrăm şi să înaintăm pe drumul deschis de cuvintele preotului şi ale stranei. Suntem oameni, înconjurați de sunete şi imagini metaforice şi cu ajutorul lor ne putem transpune în lumea lui Dumnezeu mai uşor, noi, cei care urcăm muntele pe calea șerpuitoare şi mai ușoară, spre deosebire de asceții care înfruntă pieptiș stâncile ascuțite. Fiecare are drumul lui, drum care poate avea şi gropi sau care poate fi lin. Frumusețea din jur însă ne poate transforma acest drum într-o cărare frumoasă prin pădurea veșnic verde despre care vorbesc unele rugăciuni, iar cântarea ne poate inspira să scriem şi noi, aşa cum au făcut cei care au creat-o prima dată şi ne-au lăsat-o anume cu acest scop, ca şi noi să ne folosim de ea. Sigur că pictura poate lipsi, iar cântarea să fie una care zgârie auzul, mai ales că este nevoie de un efort mare şi conștientizare a credincioșilor pentru a le avea pe acestea într-un locaş de cult. Nu trebuie, totuşi, să anulăm moștenirea pe care am primit-o doar pentru că noi, la un moment dat, credem că suntem peste nivelul acesteia sau pentru că e greu să o punem în practică. Sfintele locașuri ortodoxe au menirea să fie frumoase, adică zugrăvite frumos, într-un canon clar şi de către persoane simțitoare, iar cântarea să fie într-adevăr cea care te mută într-o lume unde intuiești şi înţelegi metafora poeziei iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.