„Lumea este pentru noi numai un câmp de luptă”

Se spunea cu ceva ani în urmă, în mediul academic, că cercetarea americană, un uriaş absorbant de „creiere”, ţine la sertar invenţii care pot aduce omenirii, într-un timp scurt, un avans tehnologic chiar şi de 100 de ani, dar sunt ţinute sub cheie în aşteptarea momentului potrivit pentru implementare, pentru că, dacă s-ar grăbi materializarea lor, ar bulversa profund viaţa umană. Încercând astăzi să înţelegem rapiditatea dezvoltării tehnologiei în ultimii 20 de ani, pare tot mai evident că s-a umblat în sertarele cu cele mai inovatoare idei din lume, iar saltul uriaş dat de inteligenţa artificială (AI) ne face să credem că acestea au fost lăsate de acum deschise.

Cert este că omenirea parcurge o nouă etapă, cea a hipertehnologizării, chiar dacă nu au fost realizate şi modele de predicţie a impactului acestui proces complex, radical şi ireversibil asupra vieţii umane. Suntem angrenaţi într-o cursă de mare viteză de reinventare a lumii şi nu este timp pentru evaluări, oricare ar fi riscurile, aşa că impredictibilitatea vine la pachet cu întregul plan şi, vrând-nevrând, trebuie să ne obişnuim cu ea. Se experimentează mult şi asta nu oferă deloc o imagine promiţătoare, ci mai degrabă una în care omenirea pare că se aruncă cu bună ştiinţă într-o aventură în necunoscut şi are o determinare la limita inconştienţei de a se tehnologiza masiv, eludând părţile neplăcute care se arată deja.

Multe dintre efectele negative ale utilizării excesive a tehnologiei, descrise în studii de neuroştiinţe sau psihiatrie, ar trebui să ne dea serios de gândit: însingurarea, depersonalizarea, deficienţe de atenţie şi comportamentale, deteriorarea capacităţii de comunicare faţă în faţă, schimbări în gândire şi în perceperea realităţii, anxietate, depresie etc. În esenţă, acestea sunt simptome ale înstrăinării omului de Dumnezeu, Cel care l-a înzestrat între altele şi cu capacitatea de a crea. Nu creativitatea în sine constituie un pericol, ci dacă este greşit coordonată: înspre rău, şi nu înspre bine, dacă forţează schimbări pe care mintea umană nu le poate accepta sau nu are timp suficient să le digere, dacă devine scop existenţial şi nu o formă de manifestare a bucuriei pentru toată frumuseţea lumii create de Dumnezeu, în fine, dacă îl face pe om să se creadă atotputernic şi încetează să-I mai dea slavă Celui care l-a creat.

Există numeroase justificări privind tehnologizarea şi utilizarea AI, iar referinţele sunt adesea la medicină, unde mulţi specialişti subliniază ajutorul pe care îl oferă inteligenţa artificială acestei ramuri profesionale. În altă parte, vedem cum noile tehnologii fac ravagii, armele cu laser curmă vieţile oamenilor cu o mare precizie şi într-o fracţiune de secundă, cu o rafală de doar câteva zeci de impulsuri. Putem înşira o sumedenie de argumente pro şi contra, dar până la urmă nu este important să convingi asupra avantajelor sau dezavantajelor tehnologizării, mai ales când nu deţii controlul. Important este să înţelegem fiecare că nu există obstacole pe pământ care să ne împiedice în a ne fixa în mod liber direcţiile spre care vrem să ne orientăm eforturile şi sunt fie pentru împlinirea materială, fie duhovnicească. „Omul nu este făcut de Dumnezeu numai pentru această lume a pământului. Ci această lume este pentru noi numai un câmp de luptă, un stadion de încercare a puterilor sufleteşti şi trupeşti, din care creştinul, făcând bine şi răspândind lumina în jurul lui, încearcă să iasă biruitor pentru ca să merite premiul, adică fericirea vieţii viitoare şi nesfârşite”, spunea Cuviosul Sofian de la Antim. Cuvintele sale nu-şi pierd valoarea, oricât de dramatic ar schimba ideile din sertarele cercetării lumea aceasta.