Metoda Sfântului Grigorie Palama

În veacul al 14-lea, un profesor renumit din Italia, invitat să predea ştiinţe umaniste la Constantinopol, a început să-i mustre în cuvântări şi scrieri pe monahii din Athos pentru că ar fi făcut ceva ce contrazicea gândirea filosofică despre divinitate şi relaţia omului cu aceasta. Chiar dacă Varlaam din Calabria nu era un oponent deschis al teologiei răsăritene, el reitera unele ziceri ale urmaşilor filosofiei antice, care făcea distincţie clară între lumea divinităţii, care nu poate fi cunoscută corect, şi lumea creată. De aici, Varlaam a ajuns la concluzia imposibilităţii cunoaşterii celor despre Dumnezeu din experienţa directă, ci numai din premise logice, legate de lumea creată. Ne amintim că la disputa ariană, care a avut loc în urmă cu un mileniu faţă de evenimentele din secolul Sfântului Grigorie Palama, Sfântul Împărat Constantin îi trimitea o scrisoare lui Arie prin care îl îndemna să păstreze pentru el gândurile despre relaţiile dintre Persoanele Sfintei Treimi, pentru că acestea nu pot fi obiectul unor discuţii, fără să stârnească disensiuni. Semn evident al influenţei filosofiei aristotelice despre relaţia dintre om şi Dumnezeu. Bazat pe această tradiţie destul de îndelungată deja, profesorul Varlaam atacă isihaştii şi felul în care aceştia înţelegeau să îi „vorbească” lui Dumnezeu sau, mai bine spus, să se lase pătrunşi de lumina necreată a Ziditorului.

Sfântul Grigorie Palama ajunge Arhiepiscop al Tesalonicului în timpul disputelor isihaste şi, la cererea unor monahi athoniţi, se retrage o perioadă în Athos, unde se documentează pentru mai multe scrieri prin care combate învăţăturile greşite şi aduce la lumină şi mai clar decât în secolele precedente teologia luminii necreate, a dobândirii harului şi cunoaşterii printr-o relaţie nemijlocită cu Dumnezeu. Scrierile acestea îl fac pe Sfântul Grigorie o persoană controversată, în timpul vieţii, dar un mare teolog şi sfânt după moarte, el fiind canonizat la doar nouă ani după ce se mută la Domnul.

Trecem astăzi, poate mai mult ca în alte perioade, printr-o criză a felului în care ne raportăm la credinţă şi la relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu Tainele Sale, prin care se sfinţeşte credinciosul. După mai bine de şapte secole suntem din nou puşi în faţa întrebării dacă trebuie să apelăm la argumente strict materiale în relaţia noastră cu Dumnezeu sau la experienţa nemijlocită cu El? Problema este că nu reuşim să ne aplecăm serios asupra acelor experienţe ale sfinţilor care să ne dea răspuns sau măcar o direcţie la rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm. Avem astăzi atâtea dispute şi certuri cu privire la unele manifestări şi obiceiuri din cultul nostru, încât putem spune cu siguranţă că în bisericile noastre sunt mai multe lumi paralele, care nu se pot împăca între ele decât prin puterea lui Dumnezeu şi a harului Duhului Sfânt. Oamenii au păreri diferite despre purtarea măş­tii, despre izolare, vaccin şi abordarea pandemiei, chiar şi în interiorul bisericilor, iar preoţii trebuie să ştie a răspunde clar acestor nedumeriri, pentru ca nimeni să nu se simtă străin sau singur în comunităţile ortodoxe. Metoda Sfântului Grigorie Palama ar fi extrem de utilă astăzi, ca să avem răspuns la problemele acestea arzătoare, chiar dacă nu par dogmatice, ci numai de ritual.