Miorița. O perspectivă euharistică

Într-una din pilde, Mântuitorul a comparat Împărăția cerurilor cu o nuntă. Din păcate, invitații au refuzat să vină. Atunci, împăratul i-a adunat, la masa pregătită, pe cei de la răspântiile drumurilor. Iar Mântuitorul încheie cu concluzia: la ospățul din Împărăția cerurilor, mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

Aici, Hristos sintetizează evident istoria Vechiului Testament. Evreii, cei chemați de proroci, au refuzat invitația de a urma lui Mesia. De aceea chemarea s-a îndreptat către toate celelalte neamuri, care au urmat calea Domnului.

Dar, în această pildă, ceea ce impresionează în mod deosebit este imaginea nunții și a ospățului. Comparația pornește de la următoarea semnificație biblică: Hristos este Mirele, Care a venit în lume ca să se logodească cu Biserica-Mireasă. Pentru aceasta, El ne-a pregătit un ospăț de nuntă. Și, după ce a murit pe Cruce și a înviat din morți, ne-a dat să mâncăm Trupul și Sângele Lui, sub forma pâinii și a vinului. Acest mare ospăț a avut drept urmare contopirea nunții Mirelui cu moartea lui Hristos. Toți cei care participăm la acest ospăț primim merindea care biruie moartea și ne oferă viața veșnică.

Ospățul nunții începe aici, ca ospăț liturgico-euharistic, născut din jertfa lui Hristos, și se continuă, ca ospăț pascal veșnic, în Împărăția cerurilor, dincolo de moartea noastră. Sensul ospățului de nuntă este acela de a birui moartea, precum Hristos a biruit-o în Trupul Său. Din acest motiv, moartea se contopește cu nunta, tocmai pentru a deveni trecerea de la ospățul de aici la ospățul din Împărăție.

Din fericire, toată această imagine biblică de excepție, a contopirii dintre moarte și nuntă, printr-un ospăț care unește cerul cu pământul, a găsit ecou în cultura românească în capodopera inegalabilă, unică în lume, numită Miorița. Balada Miorița, care ne trimite în străfundurile istoriei acestui popor, sintetizează magistral mesajul biblic al pildei rostite de Hristos.

Pentru unii, balada Miorița ar vorbi despre o ucidere de frați. Din perspectivă biblică, însă, Miorița se ridică mult mai sus. În ea se vorbește despre jertfa păstorului, plănuită în ascuns de frații lui, trimițând direct la sacrificiul lui Hristos.

Miorița „năzdrăvană”, profund afectată „de trei zile-ncoace”, dezvăluie păstorului acest „plan ucigaș”. Dar acest plan este, în esență, transpunerea poetică a mesajului evanghelic al jertfei lui Hristos în realitățile pastorale. Neliniștea Mioriței, la rândul ei, simbolizează caracterul viu, oral, universal, al transmiterii mesajului evanghelic. În glasul Mioriței se regăsește, de veacuri, glasul îndurerat al tuturor păstoriților, care deplâng trădarea lui Hristos. Așa se explică de ce, în Miorița, ne regăsim noi toți, ca popor și ca Biserică.

Dar, ca-n Evanghelie, păstorul acceptă această moarte, nu ca o resemnare neputincioasă, ci ca pe o nuntă „C-o fată de crai/ Pe-o gură de rai”. O nuntă precum logodna Mirelui Hristos cu Mireasa („Crăiasa”) Sa, Biserica. Prin această nuntă, aparenta resemnare se preschimbă în biruință asupra morții.

Nunta, la care participă „Preoți, munții mari,/ Păsări lăutari,/ Păsărele mii/ Și stele făclii”, are dimensiune cosmică. Ea semnifică universalitatea mântuirii. Alături este și Maica Domnului, o „Maică bătrână, cu brâul de lână”, care nu află de moartea păstorului, ci de nunta lui, la care „Soarele și luna/ Au ținut cununa”.

Miorița vrea, astfel, să vestească tuturor că mântuirea vine prin asumarea lucrării Mirelui Hristos care, murind ucis de frații Lui, se cunună cu Biserica, dăruind viață veșnică. Scopul Mioriței este de a transpune lucrarea lui Hristos în viața pastorală a românilor. De a preface moartea păstorului în nuntă, care biruie moartea, printr-un ospăț matrimonial cosmic, prin asemănare cu ospățul pregătit de Hristos.

Această creație genială ne arată că esența culturii românești are sevă evanghelică. De aceea, nimic nu poate fi mai nobil decât numirea noastră ca „popor mioritic”. Pentru că Miorița ne înnobilează cu adevărat, invitându-ne, pe cale poetică, la ospățul nunții Mirelui cu „mândra Crăiasă/ a lumii Mireasă”, unde moartea își vede propriul sfârșit. Numai așa, spațiul mioritic „pe-un picior de plai” se preschimbă în „gură de rai”.