Mozart și bunul-simț austriac

Fără îndoială, în țara care a dat lumii pe ­împărăteasa Maria Tereza și pe Adolf Hitler s-au născut și oameni de valoare pentru istoria umanității. Unul dintre ei, regele incontestabil al muzicii clasice, este Wolfgang Amadeus Mozart. Să ne gândim cât de săracă ar fi fost viața fără muzica lui...

Mozart a fost și rămâne geniul care a fermecat și ­bucurat inimile celor care i-au ascultat compozițiile. Dar pe lângă talentul lui muzical, Mozart a fost și un spirit de o mare modestie. Se știe că, în lumea artistică, orgoliile sunt pe măsura gloriei. Cu cât ești mai bun, cu atât ești mai invidiat, mai discutat și uneori mai luat peste picior. Mozart a fost muzicianul care a dat nu numai lecții de componistică, ci și de integritate a caracterului.

Ultima ecranizare a vieții lui ne prezintă un Mozart extraordinar la clavecin, dar un tip ușor imoral și total decuplat de la realitate. Tâmpițel, dar genial.

Nu așa l-a înregistrat istoria. Mozart, pe numele său întreg Wolfgang Theophilus Chrysostomus Mozart, s-a născut la 27 ianuarie 1756 în Salzburg. Tatăl său, care era violonist în orchestra Curții imperiale de la Viena, se numea Leopold și i-a transmis și fiului său pasiunea pentru muzică. Mozart nu era împăcat cu numele său de botez de origine greacă, care-i suna prea oriental (Theophilus Chrysostomus) și a ales varianta latină a lui Theophilus, Amadeus.

Amadeus a avut o viață scurtă, 36 de ani, dar prolifică. 625 de lucrări muzicale, dintre care 41 sunt simfonii. A avut șase copii de la singura lui soție, Konstanze, care a și murit în același an cu soțul ei.

Se spune că pe când avea 32 de ani, la Viena, Amadeus a fost vizitat de un tânăr care dorea să cunoască secretul geniului muzical al marelui compozitor. Era dimineață. Mozart, la clavecin, improviza ceva.

Tânărul se apropie de el și întrebă: „Maestre, aș vrea să scriu o simfonie. Cum să fac?”.

Mozart se opri din cântat și cu un zâmbet cald îi spuse: „N-ai vrea să încerci ceva mai simplu? O sonată sau un concert la clavecin pentru copii? Ceva cam așa”. Și Amadeus se întoarse la joaca lui serioasă, mângâind clapele instrumentului. Tânărul însă nu se lăsă impresionat și reluă discuția: „Maestre, mă jigniți... Doar și dumneavoastră ați scris prima simfonie pe când aveați doar 8  ani”.

Amadeus se întoarse atunci către interlocutorul său și îi replică cu aceeași candoare: „Da, dragul meu. E adevărat că am scris prima simfonie pe când aveam 8 ani. Dar eu nu am întrebat pe nimeni cum să o compun”. Nu știm dacă tânărul a fost convins de spusele lui Mozart. Istoria nu a consemnat numele lui, deci nu a lăsat nimic valoros posterității.

Mozart rămâne un exemplu pentru ceea ce înseamnă talentul muzical, dar și conștiința adevăratei valori a propriei persoane, discernământul, onestitatea, bunul-simț.

Pe toate acestea ar trebui să le împrumute și decidenții politici ai Austriei de azi. Ar fi în folosul țării lor, al ­României și al Europei, bineînțeles.