„Mulţi chemaţi, puţini aleşi!”

În Duminica a 28-a după Rusalii, în apropierea praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a rânduit lecturarea pasajului despre cei chemaţi la cină, care nu şi-au împlinit menirea de chemaţi. Pasajul din epistola către Coloseni explică ceea ce vrea să spună pilda din Evanghelie, concluzionând că nu are nici o importanţă neamul din care ai fost născut sau starea ta socială şi materială pentru cinarea în Împărăţie, ci dorinţa de a-L primi pe Hristos. Strămoşii cei după trup ai Mântuitorului, pe care îi prăznuim astăzi, sunt persoanele care au avut încredere în Dumnezeu, Cel care i-a chemat şi i-a ales ca să ducă neamul şi credinţa adevărată prin această nădejde nestrămutată în împlinirea făgăduințelor. Chiar dacă părea că puterile şi vârsta nu mai ajută, Avraam nu a pregetat să creadă că femeia lui îi va naşte fiu şi moştenitor. El fusese încredinţat demult de purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi de aceea a avut încredere în El şi L-a ascultat, mutându-se din pământul sigur al Mesopotamiei către necunoscutul Canaan, locuit de străini. Mai târziu, luând poruncă în vis, s-a îndreptat cu unicul său fiu spre Moria ca să jertfească rodul ascultării şi credinţei, cu durere în inimă, dar împlinind porunca ascultării. Toate acestea aveau să-i aducă binecuvântarea lui Dumnezeu şi promisiunea că din Avraam se va ridica un popor numeros şi, ce este şi mai important, Regele regilor şi Împăratul împăraţilor, Fiul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatul lumii.

Mulţi sunt chemaţi de mici sau de la altă vârstă, dar se pierd în vâltoarea acestei lumi. Noi încercăm să găsim o cauză pentru căderea şi ridicarea unora sau a altora. Însă căutarea noastră este de cele mai multe ori fără succes, iar concluziile sunt simple. Normele obişnuite nu pot pătrunde rânduiala şi măreţia lui Dumnezeu, Care surprinde făpturile cu fapte ieşite din comun, cu convertiri uluitoare, cum a fost aceea a lui Saul din Tars, cu rezistenţe miraculoase, cum a fost aceea a tinerilor din Babilon, sau cu vieţuirea smerită, moartea violentă şi pomenirea veşnică a celor care au fost profeţii lui Israel.

Strămoşii după trup ai Mântuitorului Hristos, începând cu Adam, nu pot fi încadraţi într-un tipar clar de comportament uman, pentru că au fost foarte diferiţi, dar au ajuns în Împărăţie, de unde judecă lumea.

Ne străduim să facem totul ca la carte, să trăim după lege, să împlinim poruncile doar pentru a fi în conformitate cu voia lui Dumnezeu, aşa cum ne-o imaginăm noi. Vedem însă că acest lucru nu este întotdeauna de ajuns şi că vieţuirea corectă nu asigură deschiderea porţilor cerului. Ea este doar un ghid, un îndreptar spre drumul pe care trebuie să-l parcurgem singuri. De câte ori nu ne surprinde Dumnezeu cu chemarea la cină, iar noi stăm impasibili pentru că mai avem de împlinit ceva rânduială, devenind orbi la slăvitul ospăț care ne este pus înainte. Rămânem cu ţarina şi boii noştri, iar cei pe care îi considerăm ologi, orbi şi surzi ne-o iau înainte, spre surprinderea noastră ieşită din comun! Dumnezeu nu caută la faţa omului, ci la inima lui! Această învăţătură se desprinde clar din cântările şi lecturile Duminicii a 28-a după Rusalii. Să fim cu inima curată, căci numai aşa, după cum spune şi Mântuitorul în Fericiri, Îl vom vedea pe Dumnezeu!