Nevoia de identitate creștină - nevoia de Hristos

An de an, tinerii ortodocși ne redescoperă conștiința lor misionară. Căci ITO - indiferent în care colț de Românie s-ar desfășura - despre Biserică și Ortodoxie vorbește. Despre identitatea lor creștină. Asumată. Chiar dacă unii dintre ei vin din afara trăirii liturgice a Ortodoxiei. Chiar dacă mulți din familia generațiilor lor nu văd Biserica decât pricină de sminteală ori de batjocură. Le este greu. Când povestești cu ei, înțelegi că nu au nevoie doar de sprijinul familiei și al parohiei, ci și de un efort pastoral al Ortodoxiei mai amplu. Mai atent la nevoile lor imediate. Multe au fost exprimate în work-shopurile de la Baia Mare, Cluj, București, Iași ori Sibiu. Nu s-au sfiit să ne spună că nu înțeleg întotdeauna indiferența unora la calitatea slujirii ori propovăduirii, că refuză să fie mobilă în sfântul locaș, că au nevoie de duhovnici care să fie cu ei împreună-Biserică. Nu. Nu ora de religie le lipsește. Ci sporul în calitatea discursului didactic, amplificarea misiunii sociale și a creativității în cultura non-formală a educației pentru Evanghelie. Digitali ori ba, tinerii vor comunicare pentru a cunoaște Evanghelia în dinamica ei parohială și sufletească, deopotrivă. Nu s-au sfiit să ne spună că au nevoie de Potir, de energia necreată care inundă lumea din Dumnezeiasca Liturghie. Și au făcut-o continuând să se coaguleze în comunități mărturisitoare, în echipe pastorale ad-hoc. Au nevoie să știe că Biserica are nevoie de ei. Că nu sunt masă de manevră ideologică. Că sunt generațiile-expresii a 30 de ani de ne-comunism, în ciuda neocomunismului care ne rănește cotidianul.

Anul acesta sunt chemați să redescopere Izvorul-Potir al mântuirii. Iar noi suntem chemați să ascultăm. Să revedem prin ochii lor întregul efort euharistic al Bisericii noastre. Să înregistrăm fisurile din cultura noastră catehetic-mărturisitoare și dimensiunea pastorală cel mai greu de determinat fără feedback-ul lor: dinamica liturgică a vocațiilor. În ce mod mai creștem vocații euharistice Țării și Neamului. Adică medici, profesori, preoți, ingineri, psihologi ori oameni de cultură? Și aceasta, fără doar și poate. Dar mai ales să ne întrebăm în ce mod reușim să creștem în ei, oamenii zilei de azi și ai zilei de mâine - neapusă zi a Împărăției - vocația credinței, a nădejdii și a dragostei. În parte, exercițiul înveșnicirii lor începe acum, la vremea în care li se cere să se educe pentru profesiunea lor viitoare. Atenția Bisericii nu trebuie să se reducă la forumuri și tabere, la congrese ori întâlniri, ci la însoțirea lor permanentă în descoperirea vocației lor, în educația lor pentru a rămâne oameni întregi, care refuză caricaturizarea vieților.

Tinerii ne cer să rearticulăm identitatea lor creștină pe cerințele unei vieți a cărei dinamică îi aruncă, asemeni unei forțe centrifuge, la marginea societății. Sub presiunea lipsei unui centru moral, descompunerea virtuților autentice și recompunerea unei etici fluide, hrănite de mediocritate, vor lovi din plin în creștinismul copiilor și tinerilor noștri. E necesar  un program național ortodox de reevaluare a nevoilor lor de reconstrucție a identității ortodoxe. Un efort prin care să le spunem, ca Biserică și oameni activi în misiunea Bisericii, că ne pasă. Nu. Nu doar cuvinte. Ci manuale și lucrări despre valorile prieteniei, colegialității și cordialității umane. Emisiuni limpezite în ideile lor, care, credeți-mă, merită ascultate. Și mai ales cu o slujire liturgică energică, autentică și cucernică în cel mai luminat sens cu putință. Nu. Nu mai încap jumătățile de măsură și avem obligația să înțelegem. Potirul - semnul distinctiv al ITO de anul acesta - nu poate fi adus pe jumătate dinaintea tinerilor. El trebuie înconjurat de fapte creștine pe măsură. Ne-o cer ca o nevoie. Nevoia de Hristos.