Nevoințe pandemice luminate de ocrotirea sfinților

Lumea în care trăim astăzi este globalizată nu doar economic și cultural, ci și ca suferință pătimită ­împreună ca urmare a provocărilor unor noi boli. În timp de încercare și de amară primejdie, oamenii reacționează diferit. Așa a fost dintotdeauna, la nivel personal sau comunitar, în toate regiunile lumii, nu doar la noi. Misterul libertății umane rămâne, peste veacuri, de necercetat.

Spiritualiștii, tradiționaliștii, oamenii care cred că lumea noastră și întregul univers au fundamente transcendente, citesc evenimentele într-o cheie inspirată de credință. ­Succesiunile cauzale și încercările care vin asupra tuturor sunt interpretate drept scăderi în plan moral-spiritual și chemări la pocăință, la schimbare interioară a fiecăruia dintre noi. De cealaltă parte, materialiștii, de cele mai multe ori autointitulați progresiști, nu pun preț decât pe lumea concretă de aici și pe posibilitățile de extindere a consumului, într-o confirmare a dictonului roman tardiv „edite, bibite, post mortem nulla voluptas”. Culpabilitatea asupra eșecurilor și pierderilor umane și materiale este reproșată autorităților și sistemelor învechite din societate. Nimeni nu-și recunoaște vreo greșeală personală, tot răul vine din exteriorul apropiat sau îndepărtat, care trebuie negat și radical modificat.

Aceste două tendințe coexistă, se întrepătrund sau se ignoră în încercarea de a da sens vieții noastre pe pământ. Într-o privire simplificată, cele două sisteme de valori par a fi ireconciliabile. Și totuși, noi, pământenii, așteptăm împreună răsăritul de soare, consumăm aceeași apă și același aer, suntem expuși cu toții acelorași virusuri și suntem de acord când ni se livrează medicamente salvatoare. Chiar diferiți în atitudini, prețuim viața. Unii - ca dar al lui Dumnezeu, alții - ca bun propriu ce trebuie conservat și prelungit cât mai mult aici, pe pământ. Lecțiile istoriei ne arată că trebuie să învățăm mereu să trăim în pace unii cu alții, mai ales în timp de pandemie.

Luna octombrie, perioada marilor pelerinaje din România, a fost altfel anul acesta, așa cum altfel au fost pelerinajele pentru mulți alți oameni credincioși de pe toată planeta. Tristețea limitării drumurilor pelerinilor ne îndreaptă către pelerinajele interioare, în lumina sfinților. Medităm acum la întrebarea Sfântului Apostol Pavel: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos?” (Romani 8, 35), dar mai ales la răspuns: „Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39).

Avem cu noi pe sfinții cuvioși care s-au izolat de lume în căutarea desăvârșirii, pentru ca și nouă să ne facă transparentă lumina iubirii răstignite a lui Hristos. Timpurile de încercare vin cu nevoințe și cer de la noi răspunsuri ascetice, roditoare în chilia sufletelor noastre. Ne luptăm cu iubirea trupească de sine, cu trădările, îndoielile și rigiditățile unui confort iluzoriu, ca să îndrăznim să cerem de la Dumnezeu înțelepciune și iubire față de toți oamenii, chiar atunci când nu îi putem înțelege pe deplin.

Și mai presus de toate, citim printre lacrimile de acum cât de minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi.