O apologie a jurnalismului religios

Cândva, un profesor universitar m-a întrebat, cu aer îndoielnic, dacă chiar cred că se poate face presă religioasă, în sensul respectării tehnicilor specifice jurnalismului și, desigur, obiectivității în relatarea evenimentelor. Am răspuns fără ezitare că tipul de conținut, respectiv religios, nu schimbă structura textului și este neafectată, ca atare, aplicabilitatea regulilor universal-valabile din ziaristică. Respectarea rigorii normative stă în profesionalismul ziaristului. Un articol despre importanța valorilor creștin-ortodoxe în educație, de exemplu, se construiește pe aceeași schemă a unui articol de presă laică, iar abordarea subiectului din perspectivă religioasă nu face automat obiectivitatea în relatare discutabilă. Sau mai bine zis imparțialitatea, căci obiectivitatea este considerată un mit chiar și de către elite ale jurnalisticii. Religiozitatea este un fenomen social, iar jurnalismul religios își găsește locul la categoria celui de tip civic. Scepticismul poate apărea în măsura identificării gradului de responsabilitate socială în practica jurnalismului și aici vedem că presa bisericească nu face rabat de la această rigoare, spre deosebire de presa laică tot mai aservită comercialului.

Trecând, însă, peste argumentele tehnice, să le spunem, în favoarea jurnalismului religios, mai important este să înțelegem de ce este nevoie, în zilele noastre, de o astfel de ziaristică, când lumea este atât de divizată. Privită grosso modo, ea pare împărțită în majoritatea laică și câțiva creștini. O asemenea întrebare ar fi fost total improprie la începutul secolului 20, când însăși presa laică așeza religia la loc de cinste în misiunea sa educativă și iau ca exemplu radioul public, care, încă de la înființare, în noiembrie 1928, își fixase între țelurile cele mai importante educaţia religioasă şi morală a ascultătorilor.

Între timp, spiritualitatea în viața de zi cu zi a majorității laice a fost înlocuită de un imaginar religios în care sunt amestecate credințe și superstiții și din care s-a format o spiritualitate populară. Imaginarul acesta colectiv al majorității laicilor reține din Cuvântul Evangheliei doar un ansamblu de semne, reprezentări și practici exterioare insuficiente pentru manifestarea adevăratei spiritualități creștine, dar suficiente pentru crearea unei identități culturale prin care să se exprime. Or, prin jurnalism religios se remodelează tocmai spiritualitatea în înțelesul nealterat al Cuvântului evanghelic și învățăturilor transmise de Sfinții Părinți, seva vieții creștine autentice în lume.

Biserica Ortodoxă este conștientă de importanța mărturiei și acțiunii tuturor creștinilor pentru viitorul creștinismului și al lumii, în condiții complexe fără precedent. În acest context, presa religioasă devine vehicul esențial în activitatea misionară social-filantropică, cultural-educativă și, mai ales, de păstrare a credinței în Dumnezeu, singura constantă între cele trecătoare pământești. Aici se înscrie și misiunea „Ziarului Lumina”, singurul cotidian creștin-ortodox din România, a cărui existență, de 15 ani, o sărbătorim zilele acestea. Misiunea sa este grea, dar în același timp ușoară. O antinomie specifică creștinilor: „Creștinii petrec pe pământ, dar au cetățenia în cer. Se supun legilor hotărâte, dar prin viețile lor biruie legile”, cum stă scris ]n Epistola către Diognet, o perlă a literaturii creștine postapostolice scrisă de un autor necunosut în apărarea creștinilor din primele veacuri. La mulți ani, „Ziarul Lumina”!