O societate sănătoasă se ghidează după principiile moralei creştine

Omul de stat şi filosoful anglo-irlandez Edmund Burke spunea că „marile imperii, sufletele mici şi creierele mărginite se îmbolnăvesc împreună” şi tot el, referindu-se la puterea coercitivă a guvernelor şi la eficacitatea înfrânării, care ar trebui să vină din interiorul omului, preciza că oamenii sunt calificați pentru libertatea civilă în exact aceeași măsură în care sunt dispuși să-și înfrâneze poftele. „Societatea nu poate exista fără o putere de control plasată undeva și cu cât este mai puțină în interiorul nostru, cu atât este nevoie de mai multă în afara noastră. Este scris în ordinea eternă a lucrurilor că oamenii cu pofte neînfrânate nu pot fi liberi. Patimile lor sunt cele care le făuresc lanțurile”.

Omul a fost creat de Dumnezeu liber. Ca fiinţă dihotomică se raportează la Dumnezeu Treimic şi este totodată legat organic şi inseparabil de întreaga omenire. Doar în această perspectivă persoana îşi găseşte sensul ei real, atât pe pământ, cât şi dincolo, în viaţa viitoare. Creştinii botezaţi în numele Preasfintei Treimi sunt cuprinşi în trupul lui Hristos, care este Biserica, şi devin astfel mădulare ale trupului, dar şi „mădulare unii altora, având felurite daruri, după harul ce ni s-a dat” (Romani 12, 5). De aceea, Biserica - instituţie divino-umană - abordează în trupul ei problemele lumii, care nu sunt altceva decât probleme ale mădularelor ei. Nici nu ar putea fi altfel. Adeseori, din cauză că oamenii sunt subjugaţi de patimi şi de propriile pofte induse, şansele unei vieţi comunitare autentice şi sănătoase se surpă. Cu toate acestea, creştinismul autentic a reuşit într-o bună măsură să reformeze viaţa societăţilor europene păgâne, oferind o stabilitate morală prin instituţiile pe care le-a generat, dar în special prin Biserica instituţionalizată a reuşit să propună un nou mod de viaţă pentru oamenii neînfrânaţi şi capabili de tot soiul de fapte reprobabile.

În postmodernitate s-a instaurat un fel de incoerenţă în ceea ce priveşte viziunea omului asupra vieţii, legată desigur de schimbările majore care se semnalează în întreaga lume. Din cauza deselor şi marilor schimbări din societate, omul nu mai are putinţa de-a le urmări, motiv pentru care, ghidat de alte valori decât cele creştine, rămâne într-o stare de debusolare în ceea ce priveşte propria sa identitate. Dacă la ora actuală s-ar pune mai mult accent pe valorile date de creştinism, atunci şi ordinea socială ar decurge mai mult din oamenii înşişi, din interiorul lor, care ar asculta liber de principiile moralei creştine, conştienţi că acestea se bazează pe o autoritate transcendentă, care vine din şi de la Dumnezeu. O etică sau o morală socială autonomă, ruptă de creştinism, s-ar opri doar la ameliorarea normelor sociale sau la refacerea unei dreptăţi sociale relative, deci nu ar fi axată pe de­săvârşirea omului, care nu este numai trup, ci şi suflet.

În acest sens, interesantă este opinia lui Jeff Fountain, directorul Centrului Schuman pentru Studii Europene, care precizează că în responsabilităţile creştine intră toate acele domenii în care pacea, shalom, se poate institui. El spune că în responsabilitatea creştinismului intră: „rasismul, urbanizarea, poluarea, imigraţia ilegală, şomajul, îmbătrânirea populaţiei, sclavia sexuală, corupţia în afaceri şi guvernare, creşterea diferenţelor dintre bogaţi şi săraci, absenţa valorilor etc.”. Ca popor creştin, purtători ai numelui lui Hristos, este absolut necesar să ne raportăm permanent la Sfintele Scripturi şi la scrierile Părinţilor Bisericii, căci în sfera de interes a creştinilor intră nu doar o parte a lumii, ci lumea întreagă, întrucât lumea toată este făcută pentru Împărăţia cerurilor.