Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Oamenii au uitat de Dumnezeu
Lumea în care ne aflăm este zguduită de agitație, nesiguranță, schimbări, care sunt mai degrabă atacuri spasmodice ale unui trup bolnav. Este un trist adevăr pe care toți îl recunoaștem: că „ceva” lipsește din lume. „Ceva” care să dea sens, nădejde și puțină liniște. În schimb, vedem războaie tot mai distrugătoare, vedem o inegalitate obscenă între oameni și țări, vedem pe cei avuți devenind tot mai avuți și pe cei nevoiași devenind tot mai nevoiași. Iar în tărâmul moral asistăm la o schimbare fără precedent în istoria umană. Concepte, termeni de referință și rânduieli esențiale sunt pervertite, înlocuite și supuse unei încercări de eliminare. Ideologia unui relativism agresiv și fără rușine caută să așeze semnul egal între bine și rău, între frumos și urât, între război și pace. Cercuri transnaționale de putere, cele care controlează avuția lumii, au supus principalele mijloace de informare, sistemul educațional și de cultură și în acest fel promovează necontenit ideologia lor otrăvită. În toată această acțiune distrugătoare vedem însă un scop esențial: eliminarea credinței și, mai exact, a dreptei credinţe creștine. Căci dreapta credinţă reprezintă „piatra” cea tare care stă împotriva răului. Să nu ne amăgim.
„Răul” în stare pură, necuratul, are un scop veșnic: uciderea oamenilor, distrugerea lor, care sunt „coroana” Creației. Iar aceasta înseamnă desființarea lor ca persoane, reducerea lor la numere socio-economice, la stări biologice, la preschimbarea lor în „indivizi”, număr în turmă. Nu trebuie uitat că „persoana” se definește ca entitate morală, capabilă să aleagă între bine și rău și înzestrată cu liberă voie. Dacă „persoana” va fi eliminată, atunci vrăjmașul și-a realizat scopul.
Aceasta este o acțiune începută cu mai multe veacuri în urmă, prin „iluminism”, repede trecut în secularism şi masonerie. Prin vorbe goale și nespus de periculoase s-au introdus tot soiul de teorii despre „binele universal”, care este cea mai găunoasă teorie cu putință, fără cap, fără coadă, fără conținut și apoi ideologii care au făcut din veacul XX un infern sângeros, culminând azi cu sinistra ideologie globalistă. Această din urmă ideologie urmărește instalarea unei confuzii generale, în care până și diferența care definește starea existențială, diferența dintre bărbat și femeie, este anulată. Într-o asemenea confuzie, în care indivizii sunt complet izolați, sălbăticiți și reduși la manifestări instinctive josnice, controlul „aleșilor” transnaționali ar fi garantat, după credința lor.
Întreaga situație schițată mai sus are o explicație. Este încercarea de a întemeia existența omenească „uitând pe Dumnezeu”, încercând să alunge pe Dumnezeu din lume. Este suficient să ne uităm la ce se întâmplă în țările „apusene” și cele care se chinuie să le fie vasale. În aceste țări o politică deliberată caută să creeze un sentiment de rușine pentru credință și, mai grav, caută să înspăimânte pe cei care au credință; prin umilințe, prin batjocuri publice, prin discriminare. Sărbătorile creștine sunt marginalizate, celebrarea lor este oprită și în loc se pun nume „neutre”, ca și cum ar fi o rușine să le numești pe numele propriu. Cel mai limpede caz este al Crăciunului, din care se caută scoaterea lui Hristos și înlocuirea esenței creștine cu un soi de „sărbătoare de iarnă” seculară. Prin aceste metode, evident, se caută eliminarea sau tăinuirea valorii profund morale și de atașament creștin a acestor sărbători. Iar acest „model” hidos este promovat și în țările vasale, prin slugi locale, rele și iresponsabile. În loc apar „sărbători” demonice, de tipul Halloween, sau direct culte satanice. Aceasta este cauza profundei crize demografice și morale existente în țările „apusene”.
Politicieni care batjocoresc valorile creștine, iar politica statală discriminează împotriva celor credincioși. Aceste politici sunt purtate sub eticheta „toleranței”. O „toleranță” care acoperă orice, mai puțin credința și valorile sfinte care definesc o persoană și un neam, o politică urmărind răsturnarea înțelesului celor mai fundamentale stări și concepte.