Până unde merge libertatea de expresie?

Astăzi, capacitatea de a suprima pe cineva e mult mai rafinată, căci cu un singur cuvânt poți demola mai mult decât îți închipui.

Creștinii trăiesc din momentul botezului lor sub semnul jertfei, fiindcă Însuși Dumnezeul în care cred este Mielul înjunghiat mai înainte de întemeierea lumii. Și atunci, cine reprezintă cealaltă tabără? Cartea Apocalipsei ne spune că diavolul și slujitorii lui vor duce război cu Hristos și cu Biserica Lui până la sfârșitul lumii. Înfricoșătoare îndrăzneală. Să lupți contra lui Dumnezeu.

După 1990, la mulți ani după ce ieșise din închisorile comuniste, părintele Arsenie Papacioc a fost întrebat: „Unde v-a fost mai greu, părinte, atunci când erați în pustie, singur, fără mâncare, fără adăpost, oricând pradă fiarelor sălbatice și ispitelor diavolilor, sau în închisoare, unde nu erați singur, aveați un acoperiș deasupra capului, mai primeați și câte ceva de mâncare?”. Părintele a răspuns: „În pustie, lupta cu diavolul e corp la corp. Nu e ușor. Înfricoșările și nălucirile cu care încearcă să te dărâme sunt multe și dificil de contracarat. Însă diavolul are totuși o limită. El crede în Dumnezeu, iar numele Lui e înfricoșător pentru el. Fiindcă «și demonii cred și se cutremură» (Iacov 2, 19). Dar în pușcărie a fost mai greu. Pentru că acolo oamenii care te anchetau, care te băteau, te chinuiau, nu credeau în Dumnezeu. Ei chiar Îl batjocoreau pe Dumnezeu, zicând asemenea cărturarilor și fariseilor la răstignirea Domnului Hristos: «S-a încrezut în Dumnezeu. Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El (pe Hristos)» (Mt 27, 42)”.

Cel mai important și înfricoșător dar făcut omului de Creatorul său este libertatea. Pentru că ea îți oferă posibilitatea atât de a face bine, cât mai ales, privind în lumea în care trăim, de a face mult rău. V-ați pus vreodată întrebarea de ce nu s-a uscat mâna celui care L-a pălmuit pe Hristos în sinedriu? Sau de ce dreptatea lui Dumnezeu nu l-a oprit pe Cain de la uciderea fratelui său, Abel?

Sau de ce milioane de martiri, atât în timpul persecuțiilor din veacurile Bisericii primare, cât și din secolul trecut au plătit cu viața crezul lor? Pentru că Dumnezeu nu-și ia darul înapoi. Omul e liber. În același context aș încadra afirmațiile defăimătoare, făcute recent în presa laică de la noi, la adresa credincioșilor și a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, deși timpurile invocate mai sus, perioada împăraților romani păgâni și regimul comunist ateu, nu se pot compara, aparent, cu democratica societate românească de astăzi. Și totuși, dacă suntem atenți, vom vedea că mult mai înșelătoare și mai perfidă e vremea noastră, când formal nu există o prigoană împotriva Bisericii și a membrilor ei, dar, în fapt, ea se manifestă din plin. Căci ce altceva să însemne jignirile aduse celor din urmă? Atunci când autoritățile statului îi fac „fanatici, fundamentaliști și le dau cu flit” credincioșilor, când unii oameni din presă îi fac pe creștini „vite”, iar pe ierarhi „șarlatani”, când polemica cu Biserica se poartă numai la nivelul epitetelor, nu al argumentelor, nu e cazul să te întrebi: Ce se întâmplă? Care va fi următorul pas?

Declarația făcută de premierul canadian, Justin Trudeau, în aceste zile, când Franța și Austria sunt zguduite de atentate, e bine să fie luată în seamă de toți: „Vom apăra întotdeauna libertatea de expresie, dar aceasta nu este una fără limite. Trebuie să fim conștienți de impactul cuvintelor noastre, al gesturilor noastre asupra celorlalți. Trebuie să acționăm cu respect și să căutăm să nu rănim arbitrar sau inutil pe cei cu care conviețuim în societate sau pe planetă”.