Părinții și copiii - pastorație și educație reciprocă

În fapt, niciodată nu a fost altfel. Nu am descoperit în paginile Evangheliilor ori în cele ale gândirii pastorale a Părinților Bisericii proiecții ale unei gândiri fracturate. Lipsite de intergeneraționalitate. Privirea eshatologică asupra conținuturilor de pedagogie și cateheză, asupra schimbului de conținuturi între generații e oferită de Mântuitorul Hristos la vederea comportamentului ne-pedagogic al ucenicilor Săi: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca acestora este Împărăția lui Dumnezeu. Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10, 14-15). Și pentru a dovedi că nu se referă la un copil-metaforă ori la un model ideatic a luat în brațe pruncii care făcuseră subiectul exclamației Sale dumnezeiești și „i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei” (Marcu 10, 16). Copiii-Împărăție sunt modelul pentru noi, ucenicii și adulții lumii maturizate - deseori doar de păcat, spre a lua în serios propria noastră educație. Cu alte cuvinte, educația adulților în Biserică înseamnă educația adulților pentru a facilita mântuirea lor și a copiilor lor. Înseamnă a oferi toate acele conținuturi de credință și viață creștină care să propună adultului, sistematic și fidel mărturisirii de credință, posibilitatea de a se „copilări” duhovnicește. Naivi și luminoși, isteți și răutăcioși uneori, interogativi, fără ifosele limitei impuse de maturizare, creativi până la lacrimi, copiii ne cheamă - de vreo 30 de ani - să-i urmăm. România post-Revoluție a trăit această reevaluare a adulților prin prisma provocării copiilor. Aspectul religios al vieții nu a fost scutit. Copiii i-au învățat pe părinții lor rugăciuni și texte, le-au descoperit Biblia copiilor și de foarte multe ori i-au trezit pe părinți duminica să meargă la Liturghie sau, pur și simplu, la biserică. Dar nu trebuie să credem că acestea sunt cele mai multe cazuri. Nu. Cele mai multe sunt de analfabetism evanghelic, de asimilare năucă a Bisericii cu tradiții disjunse din Tradiție. Sunt cazuri de reducționism moral sub presiunea unui val de informații media care a surpat enorm țărmul de liniște al ultimilor ani de viață publică. Și căruia nu i se poate răspunde doar prin izolare ori insule media reduse la mediul Bisericii. Dacă m-ar întreba cineva care este prioritatea zero în anul dedicat educației religioase a adulților, aș spune identificarea acelor oameni capabili să facă educație pastorală. Care au fost crescuţi în știința comunicării Adevărului revelat. Creșterea unor colective dispuse să dialogheze, să construiască punți și să nu vadă comploturi anti-Biserică în orice critică adusă non-combatului său misionar. Dezvoltarea unei rețele de pastorație destinsă, atentă la nemărginita provocare prin care Hristos Domnul a sedus lumea. Sfințenia ca oglindire în lume a iubirii! Despre care nu e suficient să emiți sloganuri, ci să dezvolți punți de har și luciditate. Dublul caracter educațional propus de Biserică familiei nu exclude copiii când vorbește despre adulți și nici adulții când vorbește despre copii. Iar între adulți trebuie să integrăm și preoții, operatorii catehetici (profesori de religie, oamenii din media, voluntarii parohiali) și comunitățile parohiale. Copiii-Împărăție, în linia Evangheliei, suntem toți.