Piața unde se aprind luminile de câte ori un copil vine pe lume

În Bergamo, lângă Milano, există o piață în care se aprind toate luminile de câte ori în maternitatea aflată în apropiere se naște un copil. Aprinderea luminilor salută faptul că o lumină a venit pe lume. Un copil care va marca, într-un fel, istoria omenirii. Poate va realiza o mare invenție, va aduce lucruri noi în istoria medicinei sau a zborurilor spațiale. Sau va fi un mare arhitect, un strălucit compozitor de muzică sau un ilustru scriitor. Sau un extraordinar sportiv, un campion olimpic sau mondial. Sau, de ce nu, un providențial politician - sau un erudit teolog. Sau va fi, poate, un Nelson Mandela, sau o Maica Tereza. Ori poate va întemeia o familie și va aduce, la rândul său, copii pe lume, ducând mai departe omenirea.

Pe de altă parte, nu știu să existe o piață în care să se stingă toate luminile de câte ori un copil este omorât prin avort - scos în bucăți din pântecele mamei sale. Pentru că și acel copil ar fi putut să marcheze, într-un fel, istoria omenirii. Și acel copil ar fi putut să realizeze o mare invenție - să scrie o pagină nouă în istoria medicinei sau a zborurilor spațiale. Sau să construiască orașe, sau să compună capodopere. Sau să câștige medalii și să bată noi recorduri mondiale. Sau să schimbe istoria lumii - să se lupte cu nedreptățile, să-i ajute pe cei năpăstuiți, să aducă pacea socială. Și acel copil ar fi putut să fie un Thomas Edison, un Constantin Brâncuși, un Hemingway, un Gheorghe Hagi, un Nelson Mandela sau o Simona Halep. Sau ar fi putut să întemeieze o familie, să aibă, la rândul lui, unul sau cinci, sau unsprezece copii - copii care nu vor vedea lumina zilei niciodată. Alte și alte capodopere care nu se vor scrie și povești care nu se vor spune niciodată.

Așa cum arăta un episcop ortodox român pentru diaspora noastră din Scandinavia, „dacă nu ne ancorăm fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri, în viața Bisericii, vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale”.

Și cred că lumina nu ar trebui să se stingă doar într-o piață - ar trebui să se stingă în tot orașul, de câte ori omenirea pierde, în acest fel, un membru al său ale cărui daruri și talente nu le va cunoaște niciodată. Și care nu va descoperi, la rândul său, darurile și frumusețile acestei lumi. Deoarece, cu fiecare copil care cade victimă acestui masacru al inocenților, un vid se întinde în mințile și în inimile noastre, ale tuturor. Și în acest vid își fac loc cultura morții și dictatura relativismului, cum afirmă Biserica. Și, cu cât această cultură totalitară se extinde, cu atât libertatea noastră, a tuturor celor care am avut șansa să supraviețuim acestui masacru, este mai amenințată. Și pierdem cu fiecare astfel de copil o parte nu doar din libertatea noastră - pierdem din omenitatea noastră, din ceea ce ne face oameni raționali și liberi. De câte ori moartea ia locul vieții, și ipocrizia ia locul onestității - și ura, de alții sau de sine, ia locul iubirii. Acea piață din Bergamo unde se aprind luminile de câte ori un copil vine pe lume ne amintește ce dar reprezintă pentru noi toți nașterea unui copil. Însă alarmele ar trebui să sune, clopotele bisericilor ar trebui să bată, luminile ar trebui să se stingă în orașe întregi de câte ori un copil cade victimă acestei crime - pentru a ne aminti ce pierdere majoră și ce amenințare reprezintă aceasta pentru noi toți.