Plânsul Mariei Magdalena și bucuria Învierii

Nu se uscaseră pe obraji lacrimile celor care L-au văzut pe Domnul Hristos răstignit și L-au jelit când trupul Său a fost coborât de pe Cruce și pus în mormânt nou. Dis-de-dimineață, femeile purtătoare de mir au găsit piatra de la ușa mormântului ridicată, dar pe El nu L-au văzut. Plânsul Mariei Magdalena arată mult prea umana noastră singurătate atunci când nu mai înțelegem miracolele prin care lucrează Dumnezeu în viața noastră: „Că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus” (Ioan 21, 13). Dar Domnul a strigat-o apoi pe nume și plânsul ei s-a prefăcut în lacrimi de bucurie.

Cuvintele îngerului răsună peste tot universul în noaptea de Sfintele Paști: „De ce căutați pe Cel viu printre cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat” (Luca 24, 5-6). De mii de ani ne-am obișnuit să avem bisericile pline de oameni în noaptea de Paști, când proclamăm cu făclii aprinse și crucea înălțată în lumină bucuria Învierii. Anul acesta suntem mai plini de gânduri și mai departe unii de alții, dar pacea și bucuria sărbătorii ne vor cuprinde iarăși pe toți, drepți sau păcătoși, în brațele iubirii răstignite, pentru că „Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evrei 13, 8).

Sărbătoarea Sfintelor Paști a intrat în tradiția multor popoare de pe pământ, dar valurile modernității par să-i acopere taina mai presus de lume și să o reducă la dimensiunile festivităților mondene: timp liber, emisiuni de divertisment, vacanțe în ținuturi exotice, cu mese abundente și petreceri zgomotoase.

Anul acesta însă am postit și postim în continuare de proximitatea fizică, îngrijorați să nu ne facem fără voie purtători de virusuri care să atace trupurile mai plăpânde ale celor de lângă noi. Purtăm canonul distanțelor exterioare, ca să ne apropiem în Duhul de ceilalți, pe care i-am uitat sau nu i-am prețuit așa cum se cuvine. Am devenit riguroși cu igiena mâinilor, acoperirea gurii și a nasului, dar și mai mult ar trebui să exersăm acum buna chivernisire a faptelor, deasa curățire a gurii prin măsura cuvintelor pe care le rostim, filtrarea ideilor și gândurilor pe care le inspirăm sau le expirăm din și în mediul social, curățirea sufletului de virușii patimilor.

Făclia Învierii va ajunge, în chip văzut sau nevăzut, din Casa Domnului în fiecare casă de creștin. Liturghia îngerească din ceruri va însoți Liturghia săvârșită de noi în bisericile cu ușile închise. Mesele de Paști vor fi iarăși împodobite cu flori, pască și ouă roșii. Să medităm însă la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). Să fim mai aproape de cei săraci și singuri, de bolnavii care fac Paștile pe paturi de spitale, de cei aflați departe de familiile lor și ne vom întâlni în suferința lor cu Hristos Cel înviat. Pentru că Hristos a biruit cu moartea pe moarte, a îndumnezeit firea omenească și a deschis pentru ea poarta cerului, spre Înviere.

În liniștea căminelor noastre, la lumina blândă a candelei pascale, fiecare dintre noi va cugeta altfel despre Sfintele Paști, despre viață și despre moarte, despre nevoia noastră de Dumnezeu. Și va căuta să audă, în plânsul Mariei Magdalena, glasul îngerului care ne binevestește bucuria: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!