Potirul muceniciei și crucea vieții de familie

Și uite-așa, la ceas de seară, într-o bucurie sfioasă, Hristos pășește zvelt la nunta din Cana Galileii, însoțit de maica Sa, dar și de ucenicii Lui. Fuseseră invitați! Tânăr, ca și mirii, participă la bucuria vieții în doi, înveșnicindu-le iubirea, pentru viața în Împărăție. Este senin, chipu-I radiază pace și încredere. Îi privește admirativ pe cei doi. Știe că ar fi putut eșua, fie unul, fie celălalt, fie amândoi păcăliți, fie de obsesia pasiunii, asemeni fiului risipitor, care, sătul de canoanele cumințeniei casnice, „împrumută” o indiferență morală noilor idealuri, fie de reprimarea sentimentelor în care celălalt devine ori rival, ori piedică. Dar nu, soțul și soția nu sunt singuri. Hristos este împreună cu ei. La nunta din Cana Galileii.

Bunul Învățător binecuvântează însoțirea celor doi, consolidând dragostea lor și oferindu-le o altă perspectivă vieții. Instaurează o mucenicie salvifică, martiriul, în cadrul Cununiei celor doi, printr-o aluzie fină, la timpul răstignirii Sale („Ceasul Meu n-a venit încă”). Nu le vorbește despre proprietățile trupurilor și nici despre crezurile nemaipomenite ale vieții în doi, ci despre o „iubire oblativă” (sacrificială), suportată de trup, unde credința este probată de suferință. Adrian și Natalia, soția sa, realizează rolul muceniciei în familie, la modul exemplar: „Cu adevărat, soția mea, tu îți iubești bărbatul! Binecuvântarea îți este deci cunună, căci, deși nu ai îndurat tu chinurile, ai fost părtașă la suferințele mucenicilor prin mila față de ei!”. Ei bine, să vezi partea plină a potirului, în ciuda vieții, te poate face un candidat la sfințenie. Mai apoi, întâlnirea cu samarineanca, la fântâna lui Iacob, unde Hristos sesizează „iubirea în dezordine” a acesteia, nu face decât să ateste iubirea, nu imitațiile ei. Hristos o responsabilizează. Eșecurile în dragoste sunt compensate și sublimate de prezența Lui în viața ei. În plan duhovnicesc. Pe solul fidelității conjugale, bărbat al unei singure femei, imaginea unui singur Dumnezeu devine restauratoare. El are tot dreptul să vorbească despre iubire, pentru că El este Iubire. Și fidelitate!

Întâlnirea cu Maria Magdalena, prinsă în adulter și gata să fie ucisă cu pietre în fața lui Hristos, pare să fie o lecție de viață unde de „dragul” singurătății sau al nefericirii se pot autoriza slăbiciuni. Ca atare, „iubirea fără discernământ este o formă de curvie”, spune un sfânt părinte. Ei bine, Hristos mobilizează resurse spirituale pentru cei care consideră căsătoria nu doar o acțiune socială, ci o chemare, la un ospăț divin, în care darurile primite de miri sunt depășite și copleșite de prezența Dăruitorului. Ei trăiesc din binecuvântarea Lui, iar recunoștința și responsabilitatea sunt pe măsură. Ei înțeleg și trăiesc în așteptarea celui de-al treilea. Astfel, copiii devin nu doar roade ale iubirii lor, ci daruri ale lui Dumnezeu, colaborator intim cu părinții. Mai mult, relațiile familiale devin și mijloace de mântuire, căi spre sfințenie. Și unde-i mucenicia? În grija pentru altul, devenit celălalt. În grija față de copil. În a-l acomoda cu virtuțile, cu binele, cu frumosul atunci când societatea vorbește de succesul imediat în lipsa acestor calități. Unde-i mucenicia? În sânul familiilor fără de copii, care nu pot avea copii, dar a căror dragoste n-a slăbit. Și poate de aceea Hristos S-a făcut prunc. Să fie copilul celor care n-au. Unde este mucenicia? În răbdare! Să rabd pe cel de lângă mine, bolnav fiind! Și suferința creează o formă de solidaritate tainică. Mucenicia înseamnă să faci din noapte zi la tâmplele copilului bolnav, ca într-o miezonoptică în surdină. În răspunderea față de valoarea celuilalt, față de mântuirea celuilalt. Unde-i mucenicia? În iertare, atunci când lucrurile se clatină. Chiar în sânul familiei. Când nu ai siguranța zilei de mâine, când politicile economice nu sunt coerente. Iertarea este și un prilej de reevaluare într-o situație precară, de gândire și răzgândire, în propriul act de remușcare și pocăință, în cele ce a comis unul dintre soți.

Mucenicia înseamnă bunătatea ce nu se lasă falsificată de o improvizație banală. În fond, al fiecăruia este ceea ce vedem bun în celălalt de lângă noi. Mucenicia este starea interioară de jertfire a soților care Îl recunosc pe Hristos ca sursă și obiect al oricărei iubiri profunde... Iată ucenicia muceniciei!