Psihoterapia și rădăcinile ei duhovnicești

Ce este psihoterapia? O formă de terapie prin cuvânt. Iar rădăcinile ei se regăsesc în lumea duhovnicească, acolo unde „cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuțit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărțitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simțirile şi cugetările inimii” (Evrei 4, 12).

Într-o discuție despre psihologia rugăciunii cu conf. univ. dr. Iulia-Odette Dimitriu am descoperit că și psihologia folosește „intrarea în cămara ta”, nu doar ca o retragere în liniștea casei tale, ci și o tehnică de selectivitate senzorială, o ajustare a lumii simțurilor, sau, cum spune frumos Patericul, o „închidere a ferestrelor inimii tale”.

Apoi l-am citit pe prof. univ. dr. Daniel David, rector al UBB Cluj, psihoterapeut și unul dintre cei mai titrați profesori de psihologie clinică şi psihoterapie. La domnia-sa am remarcat relația pe care o vede între teologie și psihoterapie.

Într-unul din tratatele sale (Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale/ Daniel David. Ed. a 3-a, Iaşi, Polirom, 2017), printre tehnicile de restructurare cognitivă apar și „Tehnici cognitiv-comportamentale spirituale”, care ajută, în special pe cei credincioși, la transformarea cognițiilor iraționale și disfuncționale.

De altfel, prof. Aaron T. Beck, fondatorul psihoterapiei cognitiv-comportamentale, afirma că „tradiţia iudeo-creştină exprimată în Biblie este o carte de autoterapie care a determinat, probabil, mai mulţi oameni să se schimbe decât toţi terapeuţii lumii la un loc...”. La rândul său, prof. David spune că unele din tehnicile terapeutice provin din religie.

Astfel, pentru cei ce caută dovezi, mântuirea este un proces terapeutic. Biblia și operele Sfinților Părinți, din această perspectivă, sunt adevărate tratate de psihoterapie în care postul, rugăciunea, iertarea (maica Siluana Vlad avea un Seminar al Iertării, ca terapie), smerenia și toate cele arhicunoscute de noi, teologii, nu sunt doar vorbe goale-n fața lumii, ci, iată, de acum, și practici de viață dovedite științific, că au impact real asupra transformării și salvării omului din dezechilibrele sufletești. Psihoterapia nu mai vede un război între teologie și psihologie, ci, dimpotrivă, mulți autori caută să folosească și resursele spirituale ale religiozității în cadrul tehnicilor terapeutice.

Exemplificările prof. Daniel David în privința tehnicilor psihoterapeutice sunt lămuritoare:

- decatastrofarea se regăsește la Romani 8, 38-39: „Fiindcă sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”;

- toleranța la frustrare se fundamentează pe 2 Timotei 3, 12: „Prigoniţi vor fi şi toţi cei ce voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus”. Sau la Filipeni 4, 6-7: De nimic nu vă îngrijoraţi, ci întru totul faceţi-i cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre prin rugăciune şi ruga cu mulţumire şi pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea să vă păzească inimile şi cugetele întru Hristos Iisus”;

- modificarea filosofiei de viață se regăsește peste tot în Noul Testament unde se vorbește de omul nou, Adam cel nou, care leapădă cele vechi, ale lumii și se îmbracă în Hristos;

- acceptarea necondiționată se regăsește la Efeseni 4, 32: „Ci fiţi buni între voi, milostivi, iertându-vă unul altuia, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat vouă întru Hristos”, la care putem adăuga atitudinea Tatălui din Pilda fiului risipitor;

- emoții funcționale negative regăsim la 2 Corinteni 7, 9-10: „Acum mă bucur nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă; fiindcă după Dumnezeu v-aţi întristat, pentru ca să nu aveți nici o pagubă din partea noastră. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăința spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte”.

La acestea putem adăuga zeci, sute de pagini, căci acest text își propune doar să ajute pe cei ce încă mai sunt prinși între iadul îndoielii și deznădejdea lipsei de dovezi științifice asupra credinței. Ce este postul dacă nu control al impulsurilor?! Dar paiul și bârna din ochi ce sunt, dacă nu cumva responsabilitate și realism privind propria persoană?! V-ați întrebat ce mare beneficiu terapeutic îl aduc soroacele de pomenire ale celor adormiți în cazul unor crize de doliu/pierdere a celor dragi?! Oare „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra” nu este fundamentarea teologică a normalizării psihoterapeutice și a acceptării non-judicative a pacientului?! Pilda samarineanului milostiv rămâne etern icoana mult-pomenitei astăzi empatii. Căci dragostea de aproapele rămâne cea mai mare dintre toate virtuțile, cum bine știm. Iar științific vorbind, cu dovezi numărabile, ea poate acoperi mulțime de defecte ale aproapelui. Și putem continua tratate întregi în acest fel.

Poate că cea mai terapeutică formulă de „găsire” a Raiului rămâne realista formulare „fă Rai din ce ai!”.

În concluzie, bucurați-vă, voi cei care căutați dovezi științifice pentru credință. De acum, le aveți din plin. În psihoterapie mai ales. Astfel, ateismul științific este destructurat... științific.