Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a
Și totuși, cuvântul tipărit, ca niște ramuri de finic...
Cele două decenii de ființare pe care le va rotunji Lumina de Duminică în toamna anului curent coincid cu dezvoltarea autostrăzilor informaționale construite prin intermediul noilor tehnologii la nivel planetar și cu emergența, în viețile personale, a rețelelor virtuale de socializare.
În lumea conectată virtual, „Galaxia Internet” tinde să substituie „Galaxia Guttenberg” în comunicarea interumană. Doar 20 de ani au fost necesari pentru cei opt miliarde de locuitori ai planetei ca să ajungă de la o conectivitate de 10% către 90%, iar utilizarea rețelelor sociale să cuprindă trei sferturi din „satul global”. Fenomenul se manifestă și în țara noastră: datele statistice raportează în fiecare an creșteri semnificative în privința digitalizării educației și vieții comunitare. Se vorbește argumentat despre generația milenialilor ca despre „generația conectată”, cu variante autohtone autentice de „nativi digitali”, Clickerati Kids, Screenagers sau Net Generation. Nici „imigranții digitali” nu se lasă mai prejos, așa încât, pe bună dreptate, editorii de carte și de ziar se plâng că lumea nu mai citește sau citește foarte puțin. Cu toate acestea, în România de azi se tipăresc anual peste 2.000 de publicații periodice (ziare și reviste), iar peste 200 dintre acestea sunt editate de unități bisericești ortodoxe.
Săptămânalul de spiritualitate și atitudine creștină al Patriarhiei Române, Lumina de Duminică, ocupă un loc aparte în peisajul presei românești din zilele noastre, prin calitatea conținuturilor și statornicia în promovarea valorilor fundamentale ale dreptei credințe. Mai tânără decât Lumina cotidiană, Lumina de Duminică, gândită inițial ca supliment de week-end pentru creștinul care se pregătește de „Ziua Domnului”, a devenit în timp o călăuză care cheamă cititorul să se apropie și mai mult de duhul Sfintei Liturghii și de tainele Împărăției lui Dumnezeu, cu merindea cuvântului plin de har și de adevăr. Să nu uităm că pentru noi, creștinii, duminica, ziua Învierii Domnului, este prima zi a săptămânii și anticiparea Zilei a opta, a luminii neînserate, și că rânduiala sănătoasă a părinților noștri este rostuită în cuvinte simple: „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”.
Lumina de Duminică nu este un săptămânal oarecare, ci face parte, alături de Ziarul Lumina, din grupul cel mai dinamic al publicațiilor tipărite prin care Patriarhia Română, aflată la Centenar, continuă tradiția cuvântului mântuirii tipărit în „limba vechilor Cazanii”. Această unitate de slujire misionară dintre cotidian și săptămânal poate fi recunoscută și prin utilizarea noilor tehnologii de comunicare, pe site-ul www.ziarullumina.ro și în paginile rețelelor de socializare. Ne adaptăm, dar păstrăm fidelitatea față de tradiția presei tipărite.
Deschisă către „nativii digitali”, Lumina de Duminică respectă armonia dintre tradiție și înnoire în propovăduirea dreptei credințe, dintre materialitatea înduhovnicită a cuvântului tipărit și hypertextul recepționat pe ecranele tabletelor și telefoanelor mobile.
La imprimarea ediției cu numărul 1.000, se cuvine respectuos omagiu și recunoștință fondatorului publicației, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, mulțumiri redactorilor, colaboratorilor, editorilor, tipografilor și curierilor care ostenesc pentru realizarea, tipărirea și difuzarea Luminii de Duminică în toată țara. Astăzi, la Duminica Floriilor, putem asemăna arta tiparului cu țeserea covorului de flori la intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim. Cu paginile ediției jubiliare adăugate la ramuri de finic, putem cânta și noi: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (Ioan 12, 13).