Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Editorial Taina lui Hristos cea mai presus de timp, descoperită în timp

Taina lui Hristos cea mai presus de timp, descoperită în timp

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 27 Dec, 2020

În fiecare secundă a orologiului cosmic vin pe lume noi oameni, în timp ce alții ies din scenă după ce au experimentat aici taina vieții - cu mai multă sau mai puțină înțelepciune - într-un timp care pare tuturor atât de efemer, un fir de nisip din clepsidra veșniciei. Cu toate progresele deloc neglijabile ale științei pozitive, noi, cu nostalgia speranței de nemurire, rămânem raportați în veșnicie la cei 70-80 de ani despre care vorbește psalmistul: „Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; Că trece viaţa noastră şi ne vom duce” (Ps. 89, 10-12).

La Betleem, însă, timpul fluviu al iudeilor se întâlnește cu timpul ciclic al elinilor și cu timpul havuz al Asiei. Kairos-ul este pecetluit de nașterea Domnului, întruparea Logosului mai presus de timp. „Căci se cădea Făcătorului a toate ca, făcându-Se prin fire, potrivit iconomiei, ceea ce nu era, să Se păstreze pe Sine ne­schimbat, atât ce era după fire, cât și ce a devenit prin fire potrivit iconomiei. Fiindcă nu se poate cugeta la Dumnezeu vreo schimbare, precum nu se poate cugeta peste tot vreo mișcare, care singură face cu putință schimbarea la cele ce se mișcă. Aceasta este taina cea mare și ascunsă. Aceasta este ținta fericită (sfârșitul) pentru care s-au întemeiat toate. Acesta este scopul dumnezeiesc, gândit mai înainte de începutul lucrurilor, pe care, definindu-l, spunem că este ținta finală, pentru care sunt toate, iar ea pentru nici una. Spre această țintă finală privind, Dumnezeu a adus la existență ființele lucrurilor. Aceasta este cu adevărat sfârșitul Providenței și al celor providențiate, când se vor readuna în Dumnezeu cele făcute de El. Aceasta este taina care circumscrie veacurile și descoperă sfatul suprainfinit al lui Dumnezeu” (Sf. Maxim Mărturistorul, Răspunsuri către Talasie, Filocalia, vol. 3, 2020, pp. 372-373).

Cine suntem?, de unde venim?, încotro mergem?, sunt întrebări profund umane care-și găsesc răspunsul cel mai bun în cugetarea izvorâtă din Evanghelie. Istoria universală are în miezul ei taina mântuirii noastre în Hristos. Dar oamenii preferă adesea drumul sisific al căutării individuale sau se lasă purtați de valurile unui trend al generației lor către glasurile de sirenă ale unor sensuri imanente lumii. Alții, creștini fiind, își poartă taina vieții după tipare mai stabile sau mai provizorii din acest veac, iar pentru unii Vestea cea Bună este încă o chemare din viitor. Bolile, sărăcia, deziluziile și moartea sunt doar povara amarei suferinței, o „panoramă a deșertăciunilor”, dacă nu sunt trăite în taina lui Hristos.

Popoare întregi se pregătesc și anul acesta să întâmpine minunea Nașterii Domnului, chiar dacă, peste veacuri, fiecare privește către El prin ochii propriilor tradiții. Noi suntem mădulare ale trupului Său tainic, care este Biserica, și trăim aievea taina mântuirii în Hristos: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște”. Tot așa cum a luminat atunci steaua Betleemului toate marginile împărăției romane și dincolo de acestea, în areopagul comunicării globale de azi sărbătoarea Nașterii Domnului vine să ne cheme pe toți, duios și statornic, la singura bucurie netrecătoare: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Taina vieții noastre de sub timp nu poate avea cheia fericirii și umplerii de sens decât în taina lui Hristos cea mai presus de timp.

Citeşte mai multe despre:   Naşterea Domnului