Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Editorial Tinerii și provocarea indiferentismului religios

Tinerii și provocarea indiferentismului religios

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Pr. Bogdan Ivanov - 20 Dec, 2020

Dacă până nu de mult trăiam într-o detașare confortabilă în fața marilor crize spirituale ale Occidentului, a sosit momentul ca acestea să fie tot mai mult simțite și la noi, în fața cărora trebuie să reflectăm cu mai multă implicare și să încercăm găsirea de soluții.

Marile provocări pe care lumea creștină și tineretul le au în față sunt globalizarea, secularismul și indiferentismul religios. În fața acestui spectru de probleme se impun găsirea unor soluții și articularea unui nou limbaj religios și intelectual, care să fie onest și credibil. Dintre toate acestea, rețin în mod special problema indiferentismului religios, un fenomen care ia amploare tot mai mult, neocolind nici spațiul nostru ortodox și nici tineretul.

Statistic vorbind, nu problema ateismului este supărătoare, ci creșterea alarmantă a numărului celor care se declară indiferenți religios. A fi de-o parte sau de alta a baricadei e, până la urmă, un act de curaj și de asumare a unei identități spirituale. Problema începe, însă, în momentul în care te izolezi în indiferență față de tot ceea ce înseamnă religie și spirit. E mai mult decât o repudiere a vocației spirituale a vieții, e o negare a nevoii de dialog cu tine însuți, cu semenii și cu Dumnezeu.

E adevărat că omul modern privește chestiunile spirituale ca desuete și neconfortabile, întrucât vorbesc de principii morale, de limite, canoane, într-un cuvânt de lucruri care pot tulbura confortul zilnic din care nu vrea să fie scos de cineva sau ceva. Mai mult, toate aceste principii sunt considerate ca limitări drastice ale libertății de gândire și de acțiune a persoanei. Singura „soluție” facilă în fața unei astfel de dileme este repudierea a tot ce este religios, spiritual, prin crearea ­propriului paradis. Omul, în toată istoria sa, a dorit să-și creeze aici, pe pământ, propria grădină a Edenului, cu propriile legi sau chiar fără, negându-l pe omul dialogului și al sacrului creat de Dumnezeu. Există însă riscul ca acest mare proiect să sfârșească caricatural și grotesc, aruncând omul într-un haos moral și spiritual din care cu greu va mai putea ieși.

La un moment dat, fiica pastorului american Billy Graham a fost întrebată de un reporter cum își explică faptul că Dumnezeu a permis ca America să devină scena unor atrocități precum cele de la 11 septembrie 2001. Răspunsul ei a fost că noi am dorit ca Dumnezeu să fie scos din școli, instituții, spitale, să nu ne tulbure viața și așa agitată, și El, ca un gentleman, a plecat. I-am cerut să nu mai fie prezent atât de mult în viața noastră cotidiană și din societate, și El, ca un gentleman, ne-a ascultat, și iată-ne acum… Ca o concluzie dureroasă la acest fenomen sunt singurătatea și neputința spirituală a omului indiferent.

Indiferența religioasă este o falsă rezolvare a problemei, care adâncește și mai mult criza spirituală, angoasa și singurătatea în fața dilemelor vieții. Indiferentismul religios al societății naște pesimism și lipsă de motivație, lucru care poate fi contracarat doar printr-o angajare responsabilă și curajoasă a tinerilor în cunoașterea și trăirea vieții și în dimensiunea ei spirituală. Tinerii au toate motivele să fie îngrijorați în fața acestei provocări, dar să își păstreze speranța că pot schimba lucrurile prin implicare și dăruire. Astfel, ei pot veni cu un răspuns la marea criză de vocație, pe care societatea o traversează, prin propria lor dăruire și jertfă. Un tânăr este incomod prin prospețimea și energia lui spirituală, prin vocație și idealuri și, de aceea, nu trebuie să se lase pradă platitudinii unei indiferențe religioase distructive. Ce poate fi mai rău decât un tânăr fără motivație și indiferent? 

Lupta trebuie dusă cu luciditate împotriva împietririi sufletului și a conștiinței, și acest lucru nu este deloc ușor. Presupune asumarea unui disconfort spiritual și social, ieșirea din inerția lucrurilor. Tinerii sunt chemați să guste din bogăția spirituală a Ortodoxiei, a Sfintei Liturghii și a rugăciunii, îmbogățindu-și astfel sufletul și îmbogățindu-l și pe al altora. Relecturând Scriptura, tinerii pot să înțeleagă că, înainte de a găsi soluții, trebuie să vadă dacă nu cumva sunt ei o parte a problemelor pe care vor să le rezolve. Aceștia vor trebui să lupte pentru apărarea vocației lor spirituale, într-o lume care încearcă să te sufoce cu pseudovalori și soluții spirituale îndoielnice. E nevoie de un dialog constructiv asupra idealurilor tinerilor și a culturii pe care tinerii o au, de o nouă apologetică a credinței și de articularea unei culturi creștine autentice, pe limbajul tinerilor. 

Cu toate clișeele care circulă, tinerii continuă să uimească prin preocupările lor pentru împlinire spirituală, prin căutările și profunzimile lor. Doar având astfel de preocupări ei își pot păstra libertatea interioară, puterea de a schimba lucrurile și asumarea unei vieți capabile de jertfă. Și, întrucât suntem în luna decembrie, să ne amintim de jertfa tinerilor și de tulburătoarele cuvinte rostite în fața armelor: „Vom muri și vom fi liberi”, care arată o profundă credință în Dumnezeu și o dragoste de aproapele. Au fost ei oare indiferenți? Putem fi noi altfel?