Transilvania și Clujul, microcosmos al Europei creștine

Împlinirea a 450 de ani de la Edictul de la Turda din ianuarie 1568, prin care s-a născut prima pace confesională în Europa, în plină criză religioasă, este un bun moment de reflecție asupra istoriei, dar mai ales de privire spre viitor.

Pătrunderea celor trei confesiuni ale Reformei, lutheranismul, calvinismul şi unitarianismul, ca şi recunoaşterea lor în principatul Transilvaniei alături de confesiunea catolică, a dus la crearea unui sistem confesional de privilegii, foarte complex. Dietele de la Turda, care au recunoscut pe rând noile confesiuni protestante (1550 - lutheranismul, 1564 - calvinismul și 1568 - unitarianismul), au consfinţit sistemul confesional transilvănean cu patru comunităţi religioase recepte şi autonome: evanghelică-reformată (calvină), evanghelică de confesiune lutherană, romano-catolică și unitariană. Cele trei Biserici cărora le aparţineau membrii celor trei naţiuni erau „admise”, legal recunoscute, în timp ce celelalte confesiuni erau private de drepturi constituţionale. Cu toate acestea, constituţia eclesiastică transilvăneană constituie în epoca războaielor religioase din Europa secolului XVI o apariţie remarcabilă, care, eventual, îşi poate afla o paralelă în evoluţia din Ţările de Jos şi Elveţia aceluiași secol.

În acest sens, profesorul italian Francesco Randazzo afirma că Principatul transilvan ne oferă, începând cu acest secol, imaginea unui microcosmos religios, unde se întâlneşte cea mai complexă realitate confesională.

A fost astfel stabilit principiul egalităţii religioase şi al exercitării libere a religiei în cadrul celor patru confesiuni recepte, şi în strânsă legătură cu ordinea social-politică generală ce fundamenta raporturile dintre cele trei naţiuni politice (maghiarii, sașii și secuii).

Nu este însă greu de observat faptul că aceste privilegii i-au ocolit pe românii ortodocși din Transilvania, care, deși erau majoritari în Principat, au continuat să trăiască fără drepturi constituționale, fiind nu de puține ori ţinta repetatelor încercări de prozelitism ale uneia sau alteia dintre confesiuni, cu privațiuni și presiuni din cele mai diverse, care au lăsat răni adânci.

Cu toate acestea, exemplul transilvănean al toleranţei religioase a fost, în comparaţie cu situaţia contemporană din Europa, superior din punctul de vedere al dreptului confesional, precum şi principiului colectiv cuius regio ejus religio stabilit prin pacea de la Augsburg (1555).

Transilvania și Clujul se definesc astăzi ca un spațiu al multiculturalităţii etnice şi confesionale, fiind situat la confluenţa culturală şi spirituală a lumii răsăritene cu lumea latină. Prin istoria sa, prin cultura, dar mai ales prin Bisericile care îl fac unic, Clujul este o imagine în mic a Europei creştine. În acest microcosmos creştin trăiesc de secole ortodocşi, catolici, greco-catolici, reformaţi, unitarieni şi lutherani, alături de evrei într-o bună convieţuire. Această convieţuire a Clujului şi a Transilvaniei a marcat în Europa secolului al XVI-lea, frământată de războaie religioase, un prim moment de pace confesională şi libertate religioasă, fiind până astăzi un real exemplu. Dar orice lecție a istoriei nu se poate înțelege corect în prezent decât dacă ținem cont atât de victoriile ei, cât mai ales de limitele și eșecurile ei. Iar marii perdanţi ai acestei prime păci religioase europene sunt tocmai românii, care, răscumpărați dintr-o istorie nefericită și de privațiuni la Marea Unire de la Alba Iulia, au dat dovadă de o admirabilă lecție de civilizație și de respect față de minoritățile care până mai ieri conduceau și destinele lor.

Astăzi Transilvania se structurează pe valori fundamentale, precum: convieţuire, multiculturalitate şi pluriconfesionalism, toleranţă şi spirit irenic, pe care le respirăm în fiecare zi și de la care nu avem voie să abdicăm niciodată.