„Universitatea pustiei” într-o cultură a exteriorității

Periodic au loc evaluări academice ale celor mai bune universități din lume, din Europa sau din țară, după criterii ale eficienței, aplicabile tuturor activităților din lumea noastră. Pregătirea în universitățile de top este o dovadă de prestigiu profesional și constituie o garanție a performanțelor absolvenților lor în sistemul social al viitorului.

În mai multe rânduri l-am auzit pe părintele stareț Efrem de la Vatopedu cuvântând în sălile de conferințe sau în întâlnirile online despre „universitatea pustiei”, școala rugăciunii neîncetate, a ascezei și a contemplației din ­mănăstire.

În secolul al XV-lea, voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt aștepta smerit la ușa chiliei Cuviosului Daniil Sihastrul ca părintele să-și „istovească ruga”, să-l asculte și să-i dea sfat duhovnicesc într-un moment greu pentru țară. Din scrierile cu aer de legendă ale cronicarului Ion Neculce, repovestite în versuri de Dimitrie Bolintineanu, înțelegem că „universitatea pustiei” din Carpații Orientali făcea parte din comunitatea creștină a țării. Era partea cea mai înălțată a spiritului, asigura unitatea dintre cer și pământ și echilibrul dintre interioritate și exterioritate. De altfel, pentru cultura bizantină și postbizantină, lumile nu sunt separate, planul spiritual și cel secular se întrepătrund, altarele bisericilor și mănăstirilor sunt noduri de comunicare între cer și pământ.

Într-o astfel de cultură, problemele din lumea de aici nu au doar soluții militare, economice sau sociale. Căutarea împlinirii voii lui Dumnezeu și chemarea lui în rugăciune, recunoașterea greșelilor, pocăința și îndreptarea sunt esențiale pentru păstrarea ordinii cosmice și pentru buna rânduială din viața oamenilor, în spațiul social și în cea mai adâncă interioritate. Sfântul Ștefan Vodă al Moldovei îngenunchează în fața sihastrului din munte într-o stare de penitență nu numai personală, ci și a întregului său neam aflat în suferință. Biruința lui se naște din smerenie.

Într-o cultură a exteriorității, cuceririle sunt asumate de conducători, iar înfrângerile sunt puse pe seama celor mulți. Sondajele de opinie iau locul cercetării voii lui Dumnezeu, tehnologiile de vârf și prognozele experților sunt considerate suficiente pentru rezolvarea crizelor, iar mass-media le pigmentează cu diversitatea de opinii. Societatea suferă de infobezitate și nu mai caută decât foarte rar simplitatea gândului ascetic și iluminarea trans­cendenței. Și ieri, și azi, Domnul cerului și al pământului veghează prin pronia Sa la bunul mers al astrelor și al întregii creații. El iubește și pe contemplativi și pe cei care caută să descifreze și să folosească rosturile lumii prin științe experimentale și tehnologie, cultură umanistă și activism social.

Mănăstirile medievale au fost leagănul universităților moderne. Privind din perspectiva istoriei umane, perioadele de orientare către valorile spirituale și cele concentrate pe bunurile materiale au alternat. Dar există un punct de întâlnire între „universitatea pustiei” și universitățile de top ale acestei lumi, între cultura interiorității și cea a exteriorității: misterul vieții. În căutarea unor răspunsuri, înțelepciunea celor de altădată poate conduce la soluții salvatoare.