Veniţi de primiţi lumină!

Din pajiştea ce renaşte la viaţă în plină primăvară şi până departe, în galaxii observabile cu ochiul liber din Antichitate sau descoperite recent de telescoapele moderne, există multe centre de rotaţie, sisteme stelare sau lumi infinitezimale cu nuclee şi orbite. Din perspectivă spirituală, pentru noi, creştinii, centrul universului vizibil se află la Mormântul Domnului de la Ierusalim, iar ceasornicul universal îşi potriveşte armonia cu veşnicia în Ziua Învierii.

Timp de aproape un an s-au făcut lucrări de restaurare a cuvuclionului şi a locurilor unde pelerini din cele patru zări vin necontenit să-şi plece genunchii acolo unde smerenia Domnului a biruit neascultarea omului şi, cu moartea pe moarte călcând, ne-a deschis Împărăţia cerurilor. Din 1810 şi până în 2016 nu s-a mai umblat la chivotul de piatră de la Sfântul Mormânt. A fost şansa noastră să vedem cum rânduieşte Dumnezeu oameni care, prin meşteşugul lor, să îngrijească de mormântul lui Hristos cel Înviat.

A intrat deja în tradiţia credincioșilor de azi ca, prin intermediul televiziunii, să se facă părtaşi la venirea Sfintei Lumini, în Sâmbăta cea Mare a Paştilor. Toate privirile sunt aţintite atunci spre clipa miracolului; iar apoi, în câteva ore, candele aprinse la Ierusalim ajung în toate colţurile lumii ortodoxe. Răsună în toată strălucirea rugăciunea de la Sfânta Liturghie: „Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuseţat decât raiul şi decât orice cămară împărătească mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre”.

Ne întărim în credinţă şi redescoperim că lumina lui Hristos este viaţa vieţii noastre. Împărăţiile şi democraţiile acestei lumi se fac şi se prefac în multe chipuri, cu făgăduinţe, ambiţii şi idealuri schimbătoare. Numai Hristos rămâne ieri şi azi şi în veci acelaşi (Evrei 13, 8) şi ne cuprinde blând, cu braţele Sale ţintuite pe Cruce. La El ne cheamă în noaptea de Paşti, după ostenelile Postului şi privegherea Prohodului, glasul mângâietor al păstorului: „Veniţi de primiţi lumină!”. În noaptea Învierii, bisericile revarsă peste întreaga lume o mare de lumină. O lumină care vine dinspre Sfânta Masă, de la Mormântul Mântuitorului Hristos, și care își are izvorul dincolo de ceruri.
Cuvinte de dumnezeiască simplitate în chemarea pascală, cuvinte ce risipesc întunericul şi înalţă biruinţa iubirii răstignite, din freamătul catedralelor urbane, dar şi din smerenia locaşului însingurat în munte sau în câmpie, unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Domnului. Mâinile care poartă acum crucea şi făclia aprinsă ne amintesc de lumina Crucii din Sfânta Euharistie, de lumina cuvântului Sfintelor Scripturi, de învierea noastră şi de ridicarea din robia păcatelor. Aceasta e starea interioară a uceniciei întru mântuire: „Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24, 32). Chiar dacă cineva e drept ca o lumânare, dar nu s-a aprins de focul iubirii lui Hristos - rămâne doar întru cele ale pământului.

Cu ochii luminaţi de făclia Învierii, ne aprindem inimile pentru lumina cea neînserată. Veniţi de primiţi lumină!