Ziua Domnului în Centrul istoric al Capitalei

Cu mulţi ani în urmă, un student francez, venit cu o bursă Erasmus pe plaiurile carpatine, mi-a spus amical: „Ce straniu e la voi, o ţară în care vă declaraţi peste 90% creştini, că duminica dimineaţa magazinele şi pieţele sunt deschise ca în orice altă zi din săptămână. La noi, în Franţa, o ţară laică, duminică dimineaţa nu se lucrează, doar bisericile sunt deschise...”. I-am spus atunci că suntem o democraţie tânără, abia ieşită din comunism, bisericile sunt oricum pline şi lucrurile se vor aşeza în timp.

Mi-am amintit de cugetarea junelui occidental şi în duminicile din vara aceasta, în drum spre biserică. Deşi în Centrul istoric al Capitalei (în zona delimitată de străzile I. C. Brătianu, Doamnei, Halelor, Splaiul Independenţei şi Calea Victoriei) este interzisă permanent circulaţia auto, din luna mai până în octombrie zona interzisă se extinde în week-end cu o suprafaţă dublă. Maşinile de Poliţie staţionate şi gardurile montate la intersecţii dau imaginea unei cetăţi asediate, păzită de un regim poliţienesc, neprietenos cu cetăţenii.

Nu ştiu să se fi făcut vreun referendum local pentru îngrădirea dreptului de circulaţie auto al unor cetăţeni care se deplasează de nevoie prin zonă sau locuiesc aici. Oricum, în week-end traficul din zona centrală se reduce la 20% faţă de o zi de lucru.

În zona Centrului istoric al Capitalei sunt zece biserici către care credincioşii din diferite cartiere vin cu fidelitate la Liturghie, în ziua Domnului. Unii sunt din Bucureşti, alţii pelerini din ţară sau din străinătate. Mersul pe jos face bine, dar nu şi când este impus. O probă de rezistenţă au pus edilii noştri şi pentru miresele în splendide rochii lungi şi pentru alaiurile de nunţi, cu doamnele elegante şi domnii cu pantofi noi care fac plimbări nedorite, de câţiva kilometri, până în faţa Sfintelor Altare. La fel şi caleştile pruncilor aduşi la botez pe trotuarele cu denivelări şi dale lipsă.

Sunt oameni în vârstă care urmează duminical calea bisericilor sau persoane cu dizabilităţi locomotorii în căutare de mângâiere a suferinţelor prin rugăciune. Toţi au de înfruntat blocadele de week-end ale Centrului istoric. Motivaţia e, desigur, dată de maxima latină „mens sana in corpore sano”. Dar dacă reclama facilă de vitalizare a corpurilor ascunde lâncezeala sufletelor? Blocarea sistematică a căilor de acces către biserici este interpretată de mulţi creştini ca o persecuţie într-o mănuşă de catifea.

Într-o democraţie participativă, ar trebui ascultate toate vocile cetăţenilor, nu doar ale celor mai puternici din punct de vedere biologic sau administrativ. Prin dialog şi consultare pot fi găsite formule onorabile de convieţuire într-o capitală europeană. Există bărbaţi şi femei cu muşchii tari, cu picioare de antilopă, tineri şi dornici de distracţii. Ar putea alerga în voie prin parcuri, grădini şi stadioane, nu neapărat pe asfaltul supraîncălzit de pe Calea Victoriei. Dar mai sunt şi oameni suferinzi, întristaţi de încercările vieţii, creştini practicanţi sau căutători ai bucuriilor credinţei. Şi aceştia fac parte din comunitate şi merită mai multă atenţie din partea autorităţilor locale.

Ar fi echitabil ca dimineţile de week-end să fie fără restricţii suplimentare în Centrul istoric al „oraşului bucuriei”, iar programele speciale de „străzi deschise” să fie desfăşurate după prânz, în intervalul 14:00-22:00. Astfel, mesajul optimist „mens sana in corpore sano” ar câştiga în coerenţă şi consistenţă.