Autoritatea unui sfânt

Ceea ce impresionează mai mult la oamenii pe care-i întâlnim este modul special de a ne surprinde și de a se impune cumva asupra noastră. E vorba aici de o anumită autoritate. Cea mai elementară formă de autoritate decurge din poziția pe care o ocupă o persoană în cadrul serviciului său, dar ea nu depășește parametrii cuprinși în fișa postului.

Cel de-al doilea nivel de autoritate, care prezintă cu adevărat interes pentru cei din jur, este legat de competență, de calitățile profesionale ale omului. La următorul stadiu de autoritate se adaugă inte­gritatea persoanei respective, caracterul, am spune noi. O persoană profesionistă, dublată de un caracter ireproșabil, este de dorit în orice mediu.

Dar acesta să fie maximum de autoritate pe care-l poate avea cineva asupra celorlalți? Nu.

Cea mai elevată formă de autoritate este cea bazată pe spiritualitate. Până și în mediile cele mai potrivnice, puterea autorității duhovnicești este imbatabilă. De ce? Pentru că ea vine din puterea lui Dumnezeu. Pilda de astăzi ne vorbește tocmai despre acest lucru, despre autoritatea pe care o emană sfințenia.

Un misionar creștin indian, pe nume Sadhu Sundar Sing, în drumul lui prin podișul Tibet din Nepal a întâlnit câțiva oameni care coseau în câmp. S-a apropiat de ei pentru a le vorbi despre Iisus Hristos. Dar aceia s-au mâniat auzind vorbin­du-li-se de o religie străină. Unul dintre ei chiar îl afurisi și, luând o piatră, i-o aruncă în cap și-l răni. Imediat după, acest lucrător a fost apucat de o durere violentă de cap și a trebuit să se lase de lucru. Sadhu, ridicându-i coasa, luă în primire bucata-i neisprăvită. Văzând aceasta, ceilalți cosași și-au schimbat atitudinea față de el și, când treaba a fost terminată, Sundar a fost invitat să meargă cu ei să mănânce. El a primit propunerea, fericit că putea să vestească cuvântul lui Dumnezeu înainte de a părăsi localitatea. După plecarea lui, când oamenii au măsurat recolta obținută în ziua aceea, au constatat cu stupoare că era mult mai mare decât de obicei.

O mare frică îi cuprinse: străinul era un sfânt. Recolta uimitoare era un semn sigur că omul lui Dumnezeu îi vizitase.