Cercei pentru Hristos

Preocuparea de a-i sprijini pe ceilalţi, de a face ceva pentru binele celor de lângă tine, fără a te gândi la vreo recompensă este cheia prin care sufletul poate spori duhovnicește şi îşi poate afla mântuirea. Mila este una dintre virtuţile omului îmbunătăţit şi o putem defini ca imboldul sau elanul interior constant de a-i ajuta pe ceilalţi. Într-o lume în care predomină comportamentul bazat pe compasiune,virtuţile vor înflori şi sufletele de asemenea! Părinții Bisericii ne spun că mâna fiecărui nevoiaș întinsă către noi este mâna lui Hristos care vrea să ne tragă în rai. Iar când oferim milostenie, Hristos este Cel care o primește prin săracul căruia i se face darul. Pilda de astăzi vine să întărească aceste afirmații.

Într-o biserică s-a făcut odată o colectă pentru o femeie căreia i se amputaseră ambele picioare și avea nevoie să-și cumpere un cărucior. Bătrânul care strângea bani în cutie a văzut cât punea fiecare din cei aflați la slujbă.

La sfârșit s-au numărat banii, care erau insuficienți. Credincioșii plecaseră deja.

Liturghia se terminase. Dar a apărut o fată. Era și ea tot într-un picior, căci pe celălalt îl avea amputat, și umbla în cârje. Acea tânără a ajuns în fața Altarului. Nu avea niște haine prea arătoase, dar cu toate acestea purta doi cercei frumoși de aur; erau cerceii primiți de la mama ei, moștenire de familie, un model vechi. Și i-a scos ușor de la urechi și i-a pus acolo în cutia aceea, după care și-a târât cârjele și a plecat afară. În momentul acela, omul care adunase banii și primise cerceii și-a dat seama că nu procedase corect primind acea donație. Tânăra era prea sărmană ca el să accepte milostenia ei. A fugit după ea. Femeia ieșise deja din biserică. „Uite, tu nu ai de nici unele, nu trebuie să dai tu bani, i-a spus bărbatul. Lasă, vom mai face o altă colectă și o să adunăm suma necesară pentru căruciorul promis femeii. Nu trebuie ca să dai tu cerceii aceștia. Ia-ți-i înapoi”.

Fata s-a întors spre bătrân și cu o voce blândă i-a spus: „Iertați-mă, domnule, eu nu v-am dăruit dumneavoastră cerceii aceștia. Ei sunt darul meu ­pentru Hristos. Așa că dum­neavoastră nu mi-i puteți da ­înapoi, fiindcă nu vă aparțin. Sunt ai Lui!” Și încet, încet, ­târându-și cârjele, a plecat în drumul ei. (Augustin Păunoiu, adaptare după site-ul https://crestintotal.ro/)