Costumul vremurilor

Uneori, ca să arăţi „minunat”, ţi se cere doar să te contorsionezi puţin, pentru a te potrivi în costumul vremurilor. Adică să te căzneşti să intri într-un tipar nefiresc şi să ajungi să crezi că îţi este bine în el. Iar când mă refer la tipar vorbesc despre comportament, despre ce credem în privința valorilor noastre și, mai ales, în cine credem. Vremurile tulburi în care trăim mi-au adus în memorie povestea de mai jos:

O legendă povesteşte despre un tânăr care auzise cum că ar exista un croitor minunat, Zumbach, ce realiza nişte costume ce aveau darul de a face pe oricine să arate chipeş şi elegant. Într-o zi, tânărul nostru s-a dus la Zumbach şi i-a cerut să-i facă şi lui un costum. Aşa că Zumbach i-a luat măsurile şi i-a spus să se întoarcă peste o săptămână. După o săptămână, tânărul client a venit nerăbdător să îşi ia costumul, iar croitorul i l-a dat tânărului ca să îl probeze. Arăta minunat - cu excepţia faptului că o mânecă era mai lungă decât cealaltă, că nasturii nu se potriveau şi că pantalonii erau prea scurţi, exact cum e moda în rândul tinerilor de azi. Dar clientul lui Zumbach nu era un om la curent cu moda, era un tip clasic. Cum era de aşteptat, clientul se arătă nemulţumit. Zumbach, profund jignit, spuse cu indignare: „Nu costumul e de vină. De vină e modul în care îl porţi. Dacă îţi îndoi numai puţin cotul stâng, mâneca va cădea perfect. Şi dacă te apleci puţin în faţă şi îţi ridici umărul drept, nasturii se potrivesc perfect cu butonierele. Iar dacă nu mai ții așa țepeni genunchii, ci puțin flexați, vei vedea că pantalonii vin minunat”. Clientul încercă să facă aşa cum i se spuse şi - ce să vezi? - costumul îi venea turnat -, dar nu arăta deloc superb!

Ce e de făcut? Ce e de făcut cu viața noastră? Alegem să ne îndoim pentru a intra în costumul vremurilor, pentru a ne topi în pasul mulțimii sau stăm drepți, demni și ne croim o viață pe măsura vocației de om, aceea de făptură care e chemată la îndumnezeire? Răspunsul îl dăm cu toții, fie că vrem, fie că nu. Tertium non datur, spun latinii, adică a treia variantă, fuga de opțiune, nu este posibilă.