Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Pilda zilei Duhovnicul

Duhovnicul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 17 Ian, 2017

Un duhovnic adevărat nu merge niciodată în fața ucenicilor săi, ci în spatele lor, spunea odată stareţul Emilian de la mănăs­tirea athonită Simonos Petra.

Duhovnicul nu îi trage spre Dumnezeu într-o manieră silnică, forțându-i, ci le lasă libertate și inițiativă, sprijinin­du-i în ceea ce fac, la fel cum o mamă își ajută copilul. Părintele duhovnic este, așa cum spun Sfinții Părinți, un antrenor al sufletelor. Astăzi vă propun o pildă despre rolul unui îndrumător în vieţuirea creştină.

Un tânăr a abordat odată un monah pentru a-l întreba despre atingerea ţelului suprem în viaţă. Călugărul i-a răspuns, la rândul său, printr-o interogaţie: Ai un duhovnic care să te călău­zească?

Nu. Deşi, de-a lungul anilor am întâlnit omul de care m-ai întrebat, i-a zis tânărul. Eu nu l-am urmat. Dar am văzut ce se întâmpla în jurul lui. Oameni care stăteau, oameni care plecau, bogaţi şi săraci, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni. Unii dintre aceştia păreau a fi atins ceea ce caut şi eu. Însă nu toţi. Pentru unii, circumstanţele vieţii chiar se deterioraseră... De ce duhovnicul nu a avut putere să-i ajute pe toţi? 

Călugărul l-a mai întrebat: Unde este casa ta? Omul i-a spus numele satului natal. I-a vorbit despre locul unde s-a născut şi a crescut. I-a explicat şi că se mutase de acolo pentru că-şi găsise o slujbă în altă parte.

Te mai întorci la casa părin­tească din când în când? Sigur, cunosc drumul foarte bine, mai răspunse tânărul. Şi ai putea să-l descrii cuiva care ar plănui să facă o călătorie într-acolo?

Bineînţeles, afirmă cu tărie, dar şi cu nedumerire omul care nu ştia unde vrea să ajungă monahul.

Toţi cei care ţi-au cerut indicaţii despre drum au pornit-o în direcţia arătată de tine? încheie călugărul şirul de întrebări. Nu. Mulţi m-au întrebat, dar nu toţi au încercat să ajungă în sat. Unii nu au găsit niciodată suficient timp să întreprindă călătoria, fiind ocupaţi cu alte lucruri. Alţii care au pornit la drum nu au ajuns pentru că au renunţat pe parcurs. Drumul către satul meu nu este uşor. Doar cei care şi-au pus ca scop ajungerea în sat cu orice condi­ţie au şi sosit la destinaţie.

Vezi, acesta este şi răspunsul întrebării tale. Oamenii vin la duhovnic văzându-l ca pe cineva care a făcut o călătorie anume şi cunoaşte bine calea. Ei îl roagă să le-o explice. Se poate să le placă descrierea căii şi felul în care duhovnicul le vorbeşte despre ea, dar nu toţi o şi urmează. Dintre cei care o fac, nu mulţi aleg să o parcurgă în totalitate şi, drept urmare, nu fiecare atinge ţelul final, ţelul suprem.

Duhovnicul încearcă să descrie drumul cât se poate de clar şi exact, dar nu poate împinge sau trage pe cineva pe traseul respectiv. Tot ceea ce poate spune el sunt aceste cuvinte: „Eu am mers pe această cale. Există multe lucruri pe care le-am învăţat din călătoria mea. Aceasta este experienţa trăită de mine. Sunt fericit să o împărtăşesc cu voi, cei ce mă căutaţi. Dacă vreţi să vă atingeţi ţelul, vom călători împreună. Dar fără voia voastră însă e imposibil”.