Greşita evaluare a şanselor

Obiceiul de a exagera greutăţile şi de a le da o mare importanţă slăbeşte caracterul şi paralizează iniţiativa în aşa grad, încât se ajunge la neputinţa de a mai întreprinde ceva. Cel care începe prin a vedea numai greutăţile, niciodată nu va face ceva valoros. Izbuteşte numai acela care ţinteşte scopul şi biruie piedicile. Obiceiul de a crede că binele va triumfa, că armonia şi sănătatea sunt realităţi, iar boala numai o lipsă trecătoare, iată ceea ce se numeşte o atitudine optimistă care până la urmă poate schimba, nu de puţine ori, o situaţie foarte încurcată. Optimismul este constructiv.

El reprezintă pentru noi ceea ce este soarele pentru vegetaţie. Toate prind viaţă când soarele e strălucitor pe cer.

Pesimismul e dimpotrivă negativ, e o închisoare întunecoasă care distruge vitalitatea şi opreşte dezvoltarea.

Cu toate astea, mulţi nu se cunosc singuri până când n-au suferit o umilitoare înfrângere. Acest insucces eliberează atunci, din adâncimea firii lor, puteri care-i fac în stare să săvârşească minuni.

Sunt unii oameni care, atunci când se văd trântiţi jos şi simt că cei din jurul lor îi dispreţuiesc şi îi învinovăţesc, tocmai atunci iau hotărârea de a se ridica; şi deodată totul în ei năzuieşte spre biruinţă.

Un astfel de om pare a-şi zice: dacă viaţa îmi rezervă încă un Waterloo, voi fi ducele de Wellington, nu Napoleon.

(Preluare şi adaptare din volumul „Minunile gândului”, Swett Orison Marden, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2001)