Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Pilda zilei Nerăzbunarea lui Cuza

Nerăzbunarea lui Cuza

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 25 Ian, 2018

Între calitățile unui mare om de stat cred că la loc de frunte trebuie să stea virtutea nerăzbunării pe adversarii săi politici. Un om răzbunător dovedește un caracter slab. Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române Unite, a fost un om iertător față de contestatarii săi. Sigur, el a făcut și greșeli, dar cine nu greșește?

Printre erorile politice ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a numărat și silirea lui Mihail Kogălniceanu de a-și da demisia, în 1865. Vodă a mai îndepărtat și pe alți câțiva din oamenii devotați lui, pe generalul Savel Manu, ministru de război în vremea sa, și pe I. Em. Florescu, consilier militar al domnitorului. Adversarii săi au fost încurajați de aceste greșeli și de declarația lui Cuza însuși, care spunea în decembrie 1865: „Voiesc să fie bine știut că niciodată persoana mea nu va fi o împiedicare la orice eveniment care ar permite consolidarea edificiului public la a cărui așezare am fost fericit să contribui”. Se spune că Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti ar fi scris lui Mihail Kogălniceanu, întrebându-l ce-i de făcut cu Vodă-Cuza, a cărui domnie ar trebui să înceteze. Kogălniceanu le-ar fi răspuns că Domnitorul e iubit în țară și în afară e susținut, așa că nu-i nimic de făcut decât doar... un pistol.

Scrisoarea aceasta căzu în mâna lui Liebrecht. Cezar Liebrecht, care a primit funcţia de șef al poștelor în Prin­ci­pa­tele Unite, putea ușor afla, dacă dorea, mesajul diferitelor scrisori ale marilor oameni politici și ceea ce puneau ei la cale. Misiva fostului prim-mi­nis­tru către doi oameni politici a ajuns așadar pe masa lui Vodă.

Într-o zi, Cuza chemă pe Kogălniceanu la Palat și după ce isprăvi ce avea de vorbit cu el, îi dădu scrisoarea, zicându-i: „Ia-o, Mihalachi; știi că oamenii sunt răi!”

De altfel, bolnav și obosit de munca depusă în cei șapte ani de domnie, Cuza a semnat fără nici o împotrivire declarația de abdicare de la 11 februarie 1866. Ultimele sale cuvinte ca domnitor au fost acestea: „Să dea Dumnezeu să-i fie țării mai bine fără mine decât cu mine. Vă iert pe toți, domnilor! Trăiască România!”

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Ioan Cuza