Pilda seminţei

Nu tot ce semeni răsare, spune o vorbă românească. Câtă sămânţă iese dintr-un copac! S-ar naşte într-un singur an o pădure întreagă, dacă ar răsări toată. Dar cele mai multe pier, fără să rodească. Tot aşa şi cuvintele învăţăturii. Unele intră pe o ureche şi ies pe cealaltă.

De ce? Pentru că după cum sunt pământuri sterpe, tot aşa sunt şi inimi sterpe.

Meditaţia de astăzi se referă la Pilda semănătorului cu aplicare la ora de religie din şcoala românească de azi.

Sămânţa, învăţătura pe care profesorul o seamănă în mintea copiilor, cade mai întâi lângă cale, pe marginea drumului, spune parabola. Această sămânţă este lecţia pe care un şcolar o ascultă cu gândul să plece cât mai repede acasă. Un astfel de copil nu se alege cu nimic, după cum nici drumul nu se schimbă niciodată în lan de grâu, chiar dacă ai risipi la nesfârşit boabe de-a lungul lui.

Sămânţa căzută pe piatră e învăţătura auzită de un copil cu suflet sterp. O clipă, el primeşte bine sfatul celor mai mari, dar îndată ce vine vorba de fapte, rămâne tot neroditor. De pildă, aude că trebuie să-şi ţină trupul curat, să facă lucrul său cu cea mai mare luare aminte, să pătrundă bine lecţia, să nu spună o vorbă alături de adevăr. Dar a doua zi, copilul cade iarăşi în făgaşul cel vechi: e murdar, leneş, mincinos. Adică sufletul lui nu dă roada dorită.

Sămânţa căzută între spini este ca învăţătura auzită de un şcolar deştept, dar cu mintea la joc sau la alte griji. El prinde înţelesul vorbelor, dar nu aprofundează, ci peste câteva zile uită tot.

Dimpotrivă, sămânţa care cade în pământ bun  e cuvântul care ajunge la urechea unui copil cu luare aminte spre sfatul părinţilor şi al profesorilor. La unul ca acela cuvântul se înrădăcinează în minte şi aduce roade frumoase. Hristos a mai vorbit la sfârşitul pildei că roadele se fac întru răbdare. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nici atunci când e pământul bun nu trebuie să aştepţi roade cu una-cu două, cât ai bate din palme. Chiar omul deştept şi bun la suflet nu-i destul să audă o dată un sfat ca să se folosească de el. Ci-i trebuie şi multă răbdare, adică să ţină minte cuvântul acela, să se gândească mereu la el, să încerce apoi să-l aducă la îndeplinire. Iar dacă n-a izbutit dintr-odată, să mai încerce încă o dată, cu stăruinţă, până ce va reuşi. (Prelucrare de A. Păunoiu din vol. „Parabole şi învăţături pentru îndrumarea vieţii“, Simion Mehedinţi)