Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Regina Maria de România și recunoașterea Unirii
Intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei nu a fost pe placul tuturor politicienilor români. Cel mai virulent dintre ei, Petre Carp - revoltat și mânios pe regele Ferdinand când acesta și-a expus și motivat opțiunea pentru Antantă -, a proferat vorbe grele și i-a adus aminte suveranului că face parte dintr-o dinastie germană, care are anumite interese de apărat. Îndurerat, dar ferm și lucid, regele a rostit atunci cuvinte memorabile, azi uitate de mulți: „Domnule Carp, ați greșit când ați vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc interesele dinastiei, nu cunosc decât interesele țării. În conștiința mea, aceste două interese se confundă. Dacă m-am hotărât să fac acest pas grav, e fiindcă, după matură chibzuință, eu am ajuns la convingerea, adâncă și nestrămutată, că el corespunde cu adevăratele aspirații ale neamului... Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea, sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să știți, dle Carp, că dinastia mea este română. Rău ați făcut când ați făcut-o străină, germană. Nu, e românească! Românii nu au adus aici pe unchiul meu, regele Carol, ca să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie națională și revendic pentru Casa Mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredințat-o”.
Monarhia a luptat așadar pentru România și interesele ei cu dârzenie și patriotism.
Povestea de astăzi, când serbăm Marea Unire înfăptuită acum 101 ani la Alba Iulia, este despre regina Maria de România și cum a ajutat ea la recunoașterea actului de la 1 Decembrie 1918.
Războiul era în toi. Regina Maria a intrat în Palatul Regal pe la prânz cu cei care o însoțeau.
- Vă rog să mâncați ceva. Într-o oră ne întoarcem la spital. Ostașii noștri răniți au nevoie de noi, a spus regina.
- Majestate, vă rugăm totuși să vă faceți injecția împotriva tifosului. Este prea periculos pentru dumneavoastră!
- Eu nu am timp să fiu bolnavă, domnilor. Am România în gând, inimă și suflet. Respir pentru neamul acesta. Iată de ce nimeni și nimic nu mă va înfrânge. Ne vedem într-o oră!
Aceasta a fost regina Maria, cea care a iubit România mai presus de orice.
După război și înfăptuirea Marii Uniri, regina Maria a plecat în Europa să convingă Puterile vremii să recunoască acest act istoric!
A ajuns în Franța pe o vreme mohorâtă și a mers direct la reședința premierului francez, Georges Clemenceau. A doua zi, toate ziarele titrau... „Franța este norocoasă să primească pe regina Maria”. Primul pas fusese făcut.
A urmat Anglia. Cu David Lloyd George, premierul pe care Albionul l-a avut între 1916 și 1922, regina copilărise. În 30 de minute acesta a fost convins să recunoască România Mare.
Înainte să plece, regina l-a întrebat pe englez: „Cum credeți că pot convinge Statele Unite?”
„Majestate, președintele Wilson este la Paris. Aveți timp să ajungeți. Sunt sigur că o să-l cuceriți”.
Regina Maria a ajuns pe grabă în Franța, dar o persoană din staff-ul președintelui i-a comunicat că Woodrow Wilson are programul destul de încărcat și nu se poate vedea cu alte persoane decât cele stabilite cu mult timp înainte.
„Începând cu ora 8 dimineața, președintele SUA are foarte multe întâlniri, Majestate“, a ținut să precizeze reprezentantul american care se ocupa cu agenda lui Woodrow Wilson, parcă nemaiacordându-i nici o șansă suveranei României.
- Spuneți-i președintelui dumneavoastră că eu mă trezesc la 6. Vă asigur că nu are cum să plece din Paris fără să ne vedem.
Până la urmă întâlnirea a avut loc și SUA a recunoscut România Mare.
În urmă cu 100 de ani, țara noastră a avut oameni de stat care rivalizau în diplomație cu cei mai abili politicieni ai lumii. Și datorită lor, România a însemnat în istoria primei jumătăți a secolului trecut un reper pe bătrânul continent. Asta până când puterile occidentale au vândut România Rusiei bolșevice după cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi, actuala clasă politică a noastră, dar și întreg poporul român ar trebui să nu uite statura morală a înaintașilor și să construiască demn viitorul unei națiuni care așteaptă de 30 de ani să-și reocupe locul binemeritat în Europa și în lume.