Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Pilda zilei Rutina și piatra filosofală

Rutina și piatra filosofală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 11 Iun, 2018

Se spune că atunci când marea bibliotecă din Alexandria a fost incendiată de califul Omar în secolul al VII-lea după Hristos, o singură carte a scăpat nevătămată. Era o carte obișnuită. Nu trata un subiect foarte interesant, nu avea valoare de anticariat, așa că a fost vândută pentru câțiva bănuți unui om sărac care aproape nu știa să citească. În realitate, așa lipsită de interes cum părea la prima vedere, cartea era de o valoare inestimabilă, întrucât cineva scrijelise pe una din copertele sale interioare câteva fraze care dezvăluiau secretul unei pietre minunate cu ajutorul căreia orice metal putea fi transformat în aur.

Înscrisul afirma că această pietricică era ascunsă undeva pe malul Mării Negre, printre alte mii de pietricele ce arătau exact ca ea, singura diferență fiind că în timp ce restul pietrelor erau reci, această piatră era caldă, ca și cum ar fi fost vie.

Când a aflat secretul, omul care cumpărase cartea s-a bucurat de șansa care dăduse peste el. A vândut tot ce avea, a împrumutat o sumă mare de bani, care să-i ajungă pentru un an, și s-a îndreptat spre Marea Neagră, unde și-a instalat un cort și a început dificila muncă de căutare a pietrei cu puteri supranaturale. Ca să nu se încurce, el și-a creat o strategie: ori de câte ori ridica o pietricică de jos, iar aceasta se dovedea o piatră obișnuită, fiind rece la atingere, el nu o arunca înapoi, căci în acest fel ar fi putut-o culege de zeci de ori, fără să-și dea seama că este aceeași. De aceea, o arunca în mare. Plin de răbdare, el a continuat astfel, zi după zi, să caute neprețuita piatră; ridica fiecare pietricică, își dădea seama că este rece la atingere, după care o arunca în apă. S-au scurs astfel o săptă­mână, o lună, zece luni, un an. Omul a împrumutat atunci alți bani și a mai rămas pe țărmul mării încă doi ani, continuân­du-și corvoada: ridica piatră după piatră, își dădea seama că este rece, după care o arunca în mare, oră de oră, zi după zi, săptămână după săptămână.

Din păcate, piatra căutată nu se lăsa găsită cu ușurință.

Într-o zi însă el a ridicat o pietricică, iar aceasta s-a dovedit caldă la atingere. Omul nostru făcea însă de mult prea multă vreme același lucru. De aceea, din obișnuință, el a aruncat-o în mare, până să-și dea seama ce face...

Consensul general este acela că rutina intervine când zi după zi faci același lucru. Pe de o parte, rutina poate să fie o toxică plictiseală. Să te scoli la aceeași oră, să vezi aceleași chipuri, lungi de îngrijorări nemărturisite, să mergi prin același oraș murdar, în care mizeria își modifică doar locul, nu și cantitatea, înseamnă să trăiești într-o rutină rea. Plictiseala ce o însoțește este gravă, grea, existențială, iar de urâtul ei oamenii fac tot felul de lucruri vecine cu nebunia. Este rutina care a umplut rând pe rând pagini de poezie simbolistă, aceea care l-a născut pe Bacovia. De frica ei, oamenii își abandonează cămine, servicii sau prunci. Rutina este primul semn al bătrâneții spiritului.

Fiindcă, la drept vorbind, nu am avea de ce ne plictisi. Zilele noastre sunt la fel doar în aparență. Se știe, soarele răsare din altă parte în fiecare zi, în noi se produc zilnic modificări sensibile, sesizabile la intervale mari de timp sau atunci când suntem dispuși să le acceptăm. În esență, viața nu este compatibilă cu rutina, pentru că viața înseamnă o necontenită schimbare. În concluzie, rutina este mai degrabă o boală a sufletului, o frustrare nemărturisită. Rutina nu înseamnă să faci în fiecare zi același lucru, rutina înseamnă să faci în fiecare zi același lucru care a sfârșit prin a nu-ți mai plăcea.

Oare nu la fel se întâmplă și cu rugăciunea? La începutul vieții noastre duhovnicești pornim cu avânt, ne facem zilnic canonul, dar cu timpul ne pierdem râvna pe care o aveam cândva. Unde am greșit? Ce trebuie îndreptat?

Două lucruri trebuie să avem în vedere. Primul se referă la prezența și atenția noastră în rugăciune, iar al doilea la faptul că nu trebuie să renunțăm la rugăciune, văzând că entuziasmul nostru a pierit și nu mai găsim bucurie în ceea ce facem. Dumnezeu Se ascunde uneori, dar noi trebuie să ne ținem de pravilă, orice s-ar întâmpla.