Suntem icoane ale lui Dumnezeu?

Ni se spune de foarte multe ori, mai ales în biserică, şi o citim şi în cărţile de teologie că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Vă propun o mică substituţie. În loc de „chip” să folosim cuvântul grec, care-l desemnează pe acesta, anume termenul „icoană”. Privind la noi înşine şi spunându-ne: „Eu sunt o icoană”, ce am gândi despre noi?

Suntem icoane ale lui Dumnezeu? Cine e cât de cât sincer la această întrebare va răspunde: da, port în mine câteva mici părţi care sunt cu adevărat icoana frumoasă pictată cândva de Dumnezeu. Mai sunt câteva suprafeţe care au fost vătămate şi altele peste care s-a pictat deasupra.

În acest caz, cum procedăm? Ce ne rămâne de făcut?

Un specialist în restaurare ne poate spune paşii corecţi pentru a reda frumuseţea cea dintâi a icoanei. Primul lucru este să căutăm şi să studiem părţile care nu au fost deteriorate, apoi să încercăm să decojim vopseaua adăugată pentru a repara, încercând să rămânem pe cât de aproape posibil de original. Aceasta trebuie să facem şi cu sufletul nostru. Să găsim în noi înşine ce am păstrat bun dăruit de Dumnezeu, prin identificarea acestor daruri, la care, reflectând, vom putea spune: „Da, acesta este adevărat, acesta este frumos!”

Apoi să încercăm să îndepărtăm din noi tot ceea ce ne face urât, fiindcă, într-un sens, păcatul înseamnă pierderea frumuseţii: dacă avem coşuri pe faţă, facem ceva în privinţa asta. Nu putem spune că aceasta este înfăţişarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, şi ar fi ea plăcută, dar este plină de coşuri. Sau dacă cineva are vreo boală, nu poate spune: „Ei bine, am o sănătate bună, cu excepţia faptului că m-am îmbolnăvit de lepră, de tuberculoză, de cancer şi de încă alte câteva boli”.

Lucrurile stau deci astfel. Nu vrem să fim acoperiţi de bube, nu vrem să fim bolnavi, însă trebuie să punem început bun prin dorinţa de a fi frumoşi şi sănătoşi. Nu are nici un rost să fim absorbiţi de realitatea faptului că avem lepră, cancer, tuberculoză şi altele pentru a uita că putem lupta inteligent împotriva tuturor acestora.

Totul începe de la simţirea a ceea ce ne face urâţi, de la lenea, nesimţirea, minciuna şi împietrirea noastră. Cu ele trebuie să mergem la spovedanie şi să punem necontenit început bun în viaţa noastră.