Arvuna filantropiei

În timpul activităţii Sale pământeşti, Mântuitorul Hristos S-a arătat deschis dialogului în numeroase contexte ce ni s-au păstrat consemnate în scrierile sfinţilor evanghelişti. Roadele înţelepciunii Fiului lui Dumnezeu întrupat se vădesc nu doar din cuvintele desăvârşite ale propovăduirii, ci şi din arta dialogului cu oamenii acelor vremuri. Dregătorul bogat este doar unul dintre puţinii parteneri de dialog ai Mântuitorului consemnaţi în slovele Scripturii. Vor fi fost mult mai mulţi la număr, dacă ţinem cont că evangheliştii nu au elaborat stenogramele activităţii Învăţătorului lor, ci au reprodus scrieri programatice care le serveau dezvoltării unor anume idei de propovăduire, evident sub bogata inspiraţie a Duhului Sfânt.

În Biserică, întrebarea este călăuză pe calea mântuirii. Din Pateric aflăm că smerenia întrebării dezleagă misterul celui ce împărtăşeşte fratelui o frământare. O constantă a fiecărei întâlniri cu Iisus Hristos este totala transparenţă a celor ce I se înfăţişau. Ucenicii Săi, anonimii care primeau tămăduire de diferite neputinţe, fariseii, cărturarii şi dregătorii erau cărţi deschise în faţa Înţelepciunii lui Dumnezeu. Când vede că are în faţă un om integru, care caută cu adevărat răspunsuri la întrebări fundamentale, Mântuitorul Hristos îi explică pe măsura înţelegerii lui. În schimb, când vede vicleşugul din adâncul inimii celor care urmăresc să-L prindă în cuvânt, le răspunde cu replici ce zăgăzuiesc orice continuare a dialogului şi îi respinge drept ispititori şi făţarnici. Exemplul fariseilor aparent interesaţi de părerea Învăţătorului despre dajdia cuvenită cezarului este grăitor în acest sens.

În duminica ce urmează vom auzi la Sfânta Liturghie relatarea Sfântului Evanghelist Luca despre întâlnirea Mântuitorului cu un dregător bogat (cap. 18, vv. 18-27). Textul este scurt, dar plin de înţelesuri duhovniceşti. Ca în multe alte relatări scripturistice, ne este de folos să parcurgem şi scrierile celorlalţi doi evanghelişti sinoptici, Matei şi Marcu. La fiecare dintre ei vom regăsi cuvinte sau expresii-cheie care ne luminează imaginea descrisă. Sfântul Matei îl numeşte „tânăr”, în timp ce Sfântul Marcu arată că, după ce I-a mărturisit că a păzit toate poruncile, Mântuitorul a vorbit „privind la el cu dragoste”. Tânărul dregător a avut o raportare corectă şi un parcurs bun până la un anumit punct. Ne luminează tot Evanghelistul Matei, care spune că îndemnul de a-şi vinde averea pentru a o împărţi săracilor este precedat de cuvintele Domnului: „Dacă voieşti să fii de­săvârşit”. Aşadar, păzirea poruncilor îl aşeza pe cale, îi oferea un anumit statut social, în timp ce pentru desăvârşire e nevoie de mai mult. Plecarea tânărului întristat şi cuvintele Fiului lui Dumnezeu despre dificultatea bogaţilor de a intra în Împărăţia cerească au dat naştere la tomuri de teologie. Aparent, tânărul ratează cea mai importantă chemare de care s-au bucurat contemporanii săi: urmarea Învăţătorului. Totuşi, Tradiţia Bisericii ne aduce mângâierea unei eventuale rodiri a cuvintelor Mântuitorului în sufletul tânărului, care Îi primeşte sfatul, se adaugă ucenicilor şi ajunge chiar episcop într-o cetate din Asia Mică.

Bogăţia ca atare nu este piedică în calea desăvârşirii. Totul ţine de raportarea la bunuri. O ştiau şi contemporanii Mântuitorului, din cuvintele Pildelor lui Solomon: „Un nume (bun) e mai de dorit decât o bogăţie; cinstea este mai preţioasă decât argintul şi decât aurul” (22, 1). Judecata finală va fi cu adevărat înfricoşătoare în special în virtutea criteriului binelui pe care am fi putut să-l săvârşim şi nu ne-am învrednicit. Sfântul Vasile cel Mare avertiza încă din secolul 4: „Cu cât înaintezi în bogăţie, cu atât întârzii în iubire”. Dovadă că bogăţia nu este incompatibilă cu sfinţenia o regăsim în multe file ale calendarului. Şi totuşi, nu regăsim apelativul „cel bogat” ataşat nici unui nume de sfânt! „Cel milostiv” da, pentru că dărnicia aduce sfinţenia. Am văzut aceasta în Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români, când ne-au fost oferite modele de generozitate de-a lungul istoriei. Măsura evanghelică a împărţirii averilor la săraci este greu de îndeplinit. Adunându-ne comoara în inimă (Matei 6, 21), nădăjduim că la Judecată vom afla că am fost, dacă nu desăvârşiţi, măcar „pe cale”.