1.000 de ocazii pentru a ne dezvolta spiritual, emoțional și relațional

Fie că vorbim de hieroglife, cuneiforme, glife sau litere, toate acestea puse într-o succesiune specifică înseamnă înțelesuri pe care le atribuim cuvintelor, sensuri ale lumilor pe care le dezvăluie și ascund, mângâiere în momente dificile, dileme pe care le iscă, relații pe care le creează. Etimologia este știința care încearcă să răspundă la întrebarea „Cum iau naștere cuvintele?”, însă dincolo de această preocupare legitimă și obiectivă, mă întreb: „De ce avem nevoie noi, oamenii, de cuvinte?”.

De ce avem nevoie de un ziar creștin ortodox, de ce avem nevoie de reviste, de ce avem nevoie de cărți? La aceste întrebări am găsit un răspuns mai mult decât edificator, al lui Nicolae Manolescu, important critic literar și președinte al Uniunii Scriitorilor din România în perioada 2005-2024: „La ce sunt bune cărţile? Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic. Poţi trăi foarte bine fără să citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. În ce mă priveşte, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută”.

Mă regăsesc în cuvintele lui Nicolae Manolescu, pentru că iubesc visceral cuvintele în toate formele, cărți sau ziare, pagini reale cu miros inconfundabil de foaie proaspătă sau „foaie” virtuală.

În copilărie și o parte din adolescență mi-am imaginat că voi lucra într-o bibliotecă sau librărie, firește. Existența are un simț al umorului aparte, așa că am ajuns să lucrez cu oamenii în mod direct, frontal și nemijlocit. În preadolescență am jucat într-o scenetă rolul unui șoarece de bibliotecă prăfuit și chiar dacă a fost un rol evitat de colegi, eu m-am simțit fata potrivită în rolul potrivit.

Cuvintele sunt prima mea iubire, iar mărturie a acestei realități stau zeci de agende pe care le-am umplut cu gânduri și emoții. În anul doi de facultate, 2015, în subsolul Librăriei Humanitas din Sibiu, am scris primul articol pe blogul personal.

Să scriu este cel mai firesc gest de exprimare al sufletului, atunci pătrund cu ușurință în spații crepusculare din ființa mea și chiar o simplă imagine naște în creier o avalanșă de idei, care se despart, se combină, se alchimizează și se divid în sensuri care-mi erau străine până să le ofer formă scriptică.

În ultimii opt ani am scris cu regularitate în „Ziarul Lumina” (de Duminică) și acestei provocări i-a succedat responsabilitatea semnificativă pe care am simțit-o, pentru că, dincolo de interviurile sau articolele de opinie, m-am ocupat cinci ani de rubrica de psihologie a ziarului.

Nu am urmărit să prezint doar informații sterile din tratatele sau manualele de specialitate, ci am dorit să ofer explicații de interfață, combinate cu exemple practice, dar și crâmpeie din viața personală, astfel încât să formez o cone­xiune cu cititorii mei. A fost pentru mine deopotrivă un exercițiu de vulnerabilizare, de sistematizare a infor­ma­țiilor, a fost autodisciplină, precum și ocazii de a-mi pune o lupă critică sub propriile convingeri.

Sunt convinsă că toate cele 1.000 de ediții ale ziarului „Lumina de Duminică” au fost atât pentru cei care le-au scris, cât și pentru cei care le-au citit oportunități de creștere spirituală, emoțională și relațională.

Sunt convinsă că toate cele 1.000 de ediții ale „Luminii de Duminică” au fost prilejuri de a fi mai ancorați în cultură, societate, religie, știință, sănătate, actualitate socială, analiză, reportaj, opinii, filantropie, teologie și spiritualitate.

Sunt convinsă că toate cele 1.000 de ediții ale „Luminii de Duminică” ne-au ajutat să traversăm provocări, să ne șle­fuim mintea și emoțiile pentru a fi oameni mai adaptați, mai maturi, mai relevanți lumii în care trăim.

Narine Abgaryan în splendida carte „Din cer au căzut trei mere” scrie cu sensibilitate: „Dumnezeul nostru e pretutindeni nu numai fiindcă-I atotputernic, ci și fiindcă El este în toate acele fire nevăzute care ne leagă pe unii de alții”. Sunt convinsă că toate cele 1.000 de ediții ale săptămânalului „Lumina de Duminică” ne-au legat unii de alții, dar și de Dumnezeul nostru, care este pretutindeni.