Bariere în dezvoltarea noastră ca popor

Cea mai mare barieră în dezvoltarea noastră, ca națiune, este chiar reperul de la care avem cea mai mare așteptare - statul român. Relația românului ca personalitate cu instituțiile statului este una deficitară, fiind bazată pe neîncredere. Un nivel înalt de conformism social generează adesea un atașament față de anumite forme ideologice care promovează idealisme false, amăgitoare, nerealiste.

O altă barieră este sistemul educațional, care, deși are resurse umane bine pregătite, este lipsit de viziune și de adaptabilitate la noile realități. Prin sistemul educațional au fost realizate experimente care au afectat generații întregi.

Încă o barieră este tendința de a înlocui valorile profunde ale românului cu pseudovalori colportate și folosite prin mass-media. Acțiunea de destructurare a valorilor autentice românești prin mass-media slăbește forța interioară a socialului sau a personalității, însă nu influențează în mod hotărâtor valorile și trăsăturile din structura profilului psihologic de adâncime al românului. Un argument în acest sens este încrederea în valorile religioase. Deși unii analiști și cercetători ai psihologiei sociale anticipau o scădere a încrederii în Biserică sau în valorile religioase de conținut, în realitate, încrederea în Dumnezeu, participarea la actele liturgice, după 30 de ani de la Revoluție, nu doar că nu s-au diminuat, ci s-au consolidat, au crescut constant. De ce? Pentru că aceste valori sunt în structura profundă a profilului psihologic al românului.

Sub aspect psihocultural, poporul român este un popor religios. Toate cercetările sociale, sondajele de opinie demonstrează acest fapt. Dacă este declarativ sau faptic depinde de modelul în care plasăm problema. Este foarte greu să se măsoare sentimentele religioase, fiind o ches­tiune intimă, de aceea și cercetările sociale sunt mai mult cantitative decât calitative. Și aceasta, pentru că oamenii preferă adesea să nu vorbească despre sentimentele lor religioase în cadrul unei cercetări sociologice.

Pe de altă parte, delimităm un profil de adâncime de unul de suprafață atunci când vorbim despre personalitatea românului. Dacă ne concentrăm asupra profilului de suprafață, putem spune că el este mai mult declarativ și nu faptic. Este ceea ce denumim, prin conceptul de ­individualism, egoist. Însă profilul psihologic de adâncime cu greu poate fi sondat din această perspectivă. Cred că cea mai ­bună dovadă o reprezintă atașa­mentul unei mari părți a societății la valorile religioase. Bisericile sunt pline, mai ales de tineri aflați în căutarea sensului profund al existenței. Biserica face un efort important în acest sens, creează premisele unui tip de solidaritate ce depă­șește zona familiei sau a cunos­cuților. Dacă la suprafață consta­tăm un individualism egoist, în adâncimea persona­lității se reconstruiește noua mentalitate a solidarității. Edu­cația religioasă este implicit și una mo­ral-practică. La români, mila are sensul de dragoste pentru aproape, iar românii sunt un popor care practică această virtute.