Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Comuniunea cu sfinții
Nu suntem niciodată cu desăvârșire singuri. Lumea noastră lăuntrică este populată de prezențele tuturor celor pe care i-am întâlnit vreodată. Fiecare contact uman își va lăsa urma sa invizibilă asupra sufletului nostru. Și asta nu este tot. Veacul în care trăim, oricare ar fi acesta, ne cucerește neștiut. De multe ori când ni se pare că noi suntem cei care vorbim, că ne auzim cu claritate vocea, în realitate, ea nu este decât un ecou puternic al timpului în care trăim. Suntem cu toții copii ai secolului nostru, fie că ne place sau nu, fie că o conștientizăm au ba.
Sfinții sunt dincolo de timp. Harul lui Dumnezeu îi scoate din oceanul captivității temporale și devin relee ale eternității. Ieșind din timp, își depășesc contextul și capătă o dimensiune universală. Totuși, chiar în universalismul lor, nu pierd chipul propriu, nu se dezbracă definitiv de context. Ei continuă să aparțină unui spațiu, unei perioade și unei culturi, dar nu se rezumă la atât. Ancorați în Dumnezeu, mișcă întreaga istorie spre El.
Sfinții sunt șansa atemporalității noastre. Prin ei și prin disponibilitatea către înțelegerea pe care ei o propun se fisurează coaja tare a spiritului veacului ce ne ține prizonieri, ne modelează felul de a gândi și ne ritmează cuvintele.
Comuniunea cu sfinții o cultivăm prin lectură, rugăciune și meditație. Ne sunt accesibile biografiile sfinților și textele lor. Terenul acesta este unul sensibil. Sfinții sunt asumați de Biserică pentru viața lor ca întreg, văzută dinspre sfârșit către început. Perspectivă care nu exclude însă anumite ezitări punctuale. Scrierile lor nu au toate aceeași forță universală. Biserica funcționează ca un organism viu, care filtrează, receptează, asumă ori respinge, după caz. De aceea, scrierile sfinților nu au toate aceeași răspândire și nu se bucură de aceeași popularitate.
Pentru a putea cultiva comuniunea cu sfinții este necesar să le citim viața. Aici sursele sunt diferite. O biografie scrisă de un istoric va transmite probabil alte aspecte și o perspectivă deosebită de cea a unui fragment din Sinaxar. Biografia, pe care am putea-o numi științifică, cea care încearcă să recupereze obiectivitatea faptelor istorice, este mai apropiată de înțelegerea unui om modern. Citim vieți de sfinți cu așteptările cu care parcurgem un reportaj de presă. Vrem să știm „cum a fost”. Când intrăm cu un asemenea cadru mental în lumea sinaxarelor, putem fi foarte ușor debusolați. Ne dăm seama rapid că nu mai avem mintea și nici înțelegerea vechilor cititori ori ascultători. Lumea sfinților ne apare stranie, imposibilă, inaccesibilă. Și atunci începem un nou drum: cel al convertirii minții, care să se deschidă spre înțelegerea și frumusețea comunicată de vechile vieți ale sfinților.
În procesul de deschidere, un rol central îl are rugăciunea. Când te apropii de viața unui sfânt cu sfiala specifică rugăciunii, e posibil să fii răsplătit cu o nouă perspectivă: cea a Bisericii universale, comunicată prin fiecare sfânt, care inspiră și susține schimbarea permanentă a vieții noastre, pentru a ne putea adecva, pas cu pas, harului care lucrează și prin sfinți în viața noastră.