De ce Timișoara!

Anul 2023 pare și se dorește a fi unul de grație în istoria modernă a orașului Timișoara, atât prin numeroasele evenimente grandioase care celebrează desemnarea sa drept Capitală Europeană a Culturii, cât și prin organizarea, în premieră, a Întâlnirii Inter­naționale a Tineretului Ortodox, ce adună în orașul de pe Bega peste 4.000 de participanți.

Alegerile acestea ca locație eminentă nu sunt deloc întâmplătoare și voi încerca să argumentez cu elemente ce evidențiază profilul aparte al unei Cetăți distinse prin perso­nalități semnificative, importante premiere tehnologice europene, dar și datoare unui spirit deosebit ce înmănunchează buna înțelegere multiseculară dintre multiplele etnii (peste 30 la număr), culturi, credințe și tradiții ce și-au găsit drept casă natală ori adoptivă Banatul, convie­țuind în bună pace și înțelegere.

Astfel, putem începe cu vene­țianul Gerardo di Sagredo care, în drumul său de pelerin spre Țara Sfântă, a fost oprit de regele Ștefan cel Sfânt al Ungariei și a înființat aici la Cenad, în jurul anului 1030, prima Episcopie creștină a locului, cea dintâi școală și bibliotecă pentru copiii din Banatul deja multietnic, devenind la rându-i un reputat autor patristic și sfânt al Bisericii apusene sub numele de Gerhard sau Gellert. Apoi trebuie neapărat să evocăm personalitatea luminoasă a primului Mitropolit Ortodox al Timișoarei, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ierarh luminat și făcător de minuni, ale cărui moaște binecuvântate se păstrează în somptuoasa Catedrală Mitropolitană din centrul orașului.

Din epoca medievală ne mândrim îndeosebi cu prezența Huniazilor, Iancu și Matei Corvin, care au construit un Castel falnic în acest ținut, sau cu Comitele Timișoarei Pavel Chinezu sau Cneazul. Apoi cu savanți ilu­miniști precum Eftimie Murgu, C. Diaconovici Loga, Paul Iorgovici, Damaschin Bojincă.

Banatu-i fruncea!

Artele sunt ilustrate de nume importante ce s-au născut ori au viețuit în oraș, precum Iosif Ivanovici, compozitorul valsului de notorietate mondială Valurile Dunării, campionul olimpic la natație Johnny Weismüller, devenit celebru la Holywood ca interpret al eroului Tarzan, sau membrii iubitei formații Phoenix, ca să nu mai vorbim de maestrul Ioan Hollender, cunoscutul manager al Operei din ­Viena vreme de 18 ani.

Chiar și doi laureați ai Premiului Nobel, originari din vestul țării, au studiat la Liceul „Nikolaus Lenau” sau la Universitatea de Vest din Timișoara: scriitoarea Herta Müller (Literatură, 2009) și biofizicianul Stefan Walter Hell (Chimie, 2014).

Nu putem uita nici premierele tehnologice care au ținut Timi­șoara mereu în atenția Europei: cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul României (1718), râul Bega devine cel dintâi canal navigabil (1728), primul oraș al imperiului iluminat cu lămpi (1760), apoi cu gaz (1855), având bibliotecă publică (1815) și conec­tat la sistemul feroviar (1857), primul tramvai tras de cai de pe teritoriul României (1869) și prima rețea de telefonie din țară (1881), cel dintâi oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric (731 de lămpi din 1884), primele proiecții cinematografice (1897) din România și prima linie de troleibuz (1942), precum și primul computer alfa numeric din țară (1969).

Însă, pe lângă nume de locuri și personalități, evenimente memorabile și repere istorice, cel mai important argument PRO deținut și asumat de capitala tradițională a Provinciei Banat este ceea ce localnicii, dar și analiștii locului numesc „Spiritul Timișoarei”, adică acea stare inefabilă de sentimente, atitudini și trăiri ce au reușit să marcheze determinările cultural-spirituale proprii întregii regiuni și, uneori, ale țării noastre.

Timișoara, făclia din decembrie 1989 care a aprins toată țara

Exemplul eminent în acest sens este dat de zilele lui Decembrie 1989, când scânteia revoltei antidictatoriale, pentru libertate și redobândirea demnității ca ­neam, a pornit de aici, din Timi­șoara. S-a vorbit mult despre acea rugăciune „Tatăl nostru” rostită cu glas tunător de peste 150.000 de oameni în genunchi, în Piaţa Operei, cu fața la catedrală. Apoi despre lozincile acelea uluitoare scandate de mulțimi copleșitoare: „Există Dumnezeu!”, „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!” și, mai ales, „Vom muri şi vom fi liberi!”. Mi se pare și azi simbolic şi de o profundă semnificaţie faptul că în jurul acestei catedrale şi din Piaţa „Sfânta Maria”, una din puţinele pieţe cu nume explicit religios de la noi, chiar dacă în preajmă era locul unei biserici de alt cult decât cel majoritar ortodox, s-a iscat şi a dat în clocot Revoluţia română.

Oamenilor neînfricați din singurul oraș românesc liber de comunism, între 17 și 21 decembrie, nu le mai păsa efectiv de moartea trupului, contau pentru ei mai mult valorile veșnice, de credință neîngrădită, de libertate, de dragoste, de adevăr, de frăţietate; martorii și participanții direcți vorbesc de o stare de ­beatitudine, ca într-o pregustare a Paradisului, întru care, cu riscul vieții, oamenii se regăseau încălziţi pe dinlăuntru de această capacitate de a-şi exprima liber religiozitatea şi de a simţi la modul martirilor dintru începuturile creștinismului că nu sunt singuri, că există o forţă spirituală puternică ce îi veghează şi care, iată, a dus lucrurile - mai greu și mai lent, e drept, ca la noi la români -, dar le-a dus la bun sfârşit: Resurecția istorică a unei țări întregi s-a împlinit pornind chiar de aici. Iar Procla­mația de la Timișoara din 12 martie 1990 a jalonat, în același spirit curajos și determinant, pro-democrație și pro-valori europene, un parcurs ideal pentru desăvârșirea idealurilor de atunci ale revoluționarilor.

ITO, un eveniment așteptat de orașul de pe Bega

Când Timișoara câștiga, în 2016, titlul de Capitală Europeană a Culturii, la concurență cu București, Cluj-Napoca, Arad, Craiova și alte mari orașe din țară, deviza aleasă de echipa de proiect, din care am avut bucuria și onoarea să fac parte, făcea trimitere, cu smerenie și speranță, la acest Spirit al orașului care, în oarecare măsură, s-a pierdut ori diminuat, dar merită recâș­tigat. „Luminează orașul prin tine” se referă la două momente distincte: întâi trebuie să ne regăsim și să reaprindem, fiecare dintre noi, flacăra iluminării interioare, de sine, pentru ca apoi să o putem împărtăși apropia­ților, concitadinilor, întregii Cetăți și regiunii noastre, luminând astfel tot ce se găsește împrejurul nostru.

Fie ca întreg anul 2023, cu efervescența sa și moștenirea culturală pe care nădăjduim să o lase în urmă, fie ca Întâlnirea Internațională de suflet a Tineretului Ortodox să contribuie substanțial la acest vis al timi­șorenilor și al oaspeților acestora dragi: de biruință asupra umbrelor, incertitudinilor, indife­renței și asupra lipsei de consis­tență a valorilor ce uneori par a copleși lumea de astăzi!

(Claudiu T. Arieșan este conf. univ. dr. la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie Universitatea de Vest din Timișoara)