Despre mânie

Victor Hugo spunea odată: „Mândria mi-l fură pe Dumnezeu, pizma pe aproapele, iar mânia pe mine însumi“. Da. Pe plan spiritual, mânia ne schimbă aşezarea noastră sufletească bună şi face ravagii în relaţiile noastre cu cei din jur. Dar şi medical mânia este o stare excepţională. Ştiţi ce se întâmplă cu organismul nostru atunci când ne mâniem? Medicina spune că adrenalina secretată în exces de glandele suprarenale atunci când ne mâniem ne triplează energia. Mărturia unui om care s-a analizat cu grijă atunci când se mânia este deosebit de elocventă: „De obicei cântăresc 70 de kilograme, dar când sunt mânios cântăresc o tonă.“

 

Totuşi, cercetând Noul Testament, vedem că Însuşi Hristos S-a mâniat. Unii dintre cei care citesc Evangheliile ar putea să creadă că Iisus oferă două mesaje contradictorii despre mânie. Pe de o parte, în Predica de pe munte, El compară pedeapsa pentru mânie cu judecata cuvenită criminalilor: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu ucizi; iar cine va ucide vrednic va fi de judecată. Eu însă vă spun vouă: că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă“ (Matei 5, 21-22). Şi totuşi, în Ierusalim, El însuşi pare mâniat pe farisei, adresându-le o serie de vai-uri, numindu-i chiar fii ai iadului: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi“ (Matei 23, 15). Cum să reacţionăm în faţa acestor pasaje despre mânie ce par a se contrazice? Să analizăm puţin contextele în care Hristos se mânie. La Evanghelia după Marcu 3, 5 observăm cum Hristos Se mânie pe ipocrizia celor de la sinagogă care priveau vindecarea celui cu mâna uscată ca pe o încălcare a legii. Avem aici de-a face cu o înţelegere greşită a prescripţiilor iudaice, pe care fariseii le opuneau în chip eronat, împiedicându-L pe Hristos să-i tămăduiască pe bolnavi. În ceea ce priveşte textul de la Matei, acele vai-uri, ele vorbesc despre osârdia, despre râvna lui Hristos pentru cele bune şi adevărate. 

 

Aşadar, mânia lui Hristos s-a îndreptat spre parodia de dreptate dumnezeiască pe care i-o aduceau ca argument fariseii în diferite situaţii. L-a costat scump atitudinea Lui, dar, privind către El, dacă nu ne mai mânie chiar nimic în viaţă, ar trebui să ne punem întrebări asupra temeiniciei credinţei noastre. (Augustin Păunoiu)