Dicționar teologic: catapeteasmă, cristelniţă, psalt

CATAPETEASMĂ (gr. katapetasma - văl, perdea)

Perete dintre naos și altar, confecționat din lemn sau din zid, menit să separe evenimentele legate de Taina Sfintei Euharistii de privirile credincioșilor din naos.

Catapeteasma mai este numită și tâmplă (τò τέμπλον, ου) sau iconostas (τò εικονοστάσιον, ου, susținător de icoane). Motivația acestei separații este dată de caracterul de Taină al Sfintei Euharistii ce nu poate fi interpretată, elucidată, conceptualizată sau banalizată de cunoașterea condiției omenești.

De asemenea, existența catapetesmei arată că Taina nu poate fi privită dintr-o perspectivă fizică și nici abordată conceptual. De aceea ea ascunde ochilor celor din naos prefacerea Sfintelor Daruri. Catapeteasma este purtătoare de icoane deoarece singura formă de cunoaștere reală a Tainei, în această viață, vine dintr-o perspectivă iconică. Astfel nu este doar un zid despărțitor, ci devine fereastră vie spre Împărăția Cerurilor.

CRISTELNIȚĂ

Vas sub formă de cazan, cu un picior înalt, cu două toarte, folosit pentru botezul pruncilor. 

Apa, care se toarnă în cristelniță pentru săvârșirea Botezului, ca și cristelnița, care înlocuiește baptisteriile de altădată, simbolizează apa Iordanului, în care S-a botezat Hristos și mormântul în care a fost îngropat.

Apa din cristelniță se sfințește de către preot sau episcop, cu invocarea Duhului Sfânt, iar după botez ea se varsă într-un loc curat, ferit de întinare. Afundarea pruncului de trei ori în apa Botezului și scoaterea lui de trei ori în numele Sfintei Treimi simbolizează moartea și îngroparea cu Hristos și învierea împreună cu El.

PSALT  (gr. psaltis, psaltodos; lat. psalmista, cantor-cantoris; slv. kantor - cântăreț de strană în biserică) 

Persoană cu pregătire specială și desemnată pentru interpretarea cântărilor în cadrul slujbelor bisericeşti.

Psaltul era persoana care cânta inițial psalmii, urmașul solistului sinagogal. Astăzi, termenul desemnează cântărețul bisericesc specializat în muzica psaltică. Persoană responsabilă cu intonarea și buna desfășurare a cântărilor de strană, singur sau ajutat de alți cântăreți-psalţi. De obicei este absolvent al unei școli de cântăreți bisericești, seminar teologic, facultate de teologie sau şcoală de muzică. Potrivit rânduielii Bisericii, face parte din clerul inferior.

Conduce, dirijează şi îndrumă ansamblul vocal format din mai mulți cântăreți (psalți) care interpretează muzică psaltică.

Spre deosebire de cor, grupul psaltic interpretează exclusiv muzică monodică, tradițională.

Psaltul apare printre slujitorii Bisericii mai târziu decât anagnostul (numit și lector sau citeț), ale cărui atribuții le va prelua.

Până prin sec. VII-VIII, toți credincioșii care participau la Sfânta Liturghie cântau în biserică (intonau imnuri liturgice și dădeau răspunsuri la ectenii).

Inițial, funcția de cântăreț a fost creată cu scopul instruirii credincioșilor și al îndrumării lor în timpul cântării în biserică, mai ales din sec. al IV-lea, când începe cântarea antifonică. Acest rol devine și mai important prin sec. al VIII-lea.

De asemenea, în grupurile psaltice apare şi cântăreţul de strană, care poartă titulatura de protopsalt - psaltul principal al cărui rol este acela de a începe și conduce cântarea împreună cu cele două strane. Îl întâlnim la Catedrala Patriarhală şi la alte catedrale sau biserici mari. Acesta are chiar şi atribuții didactice, fiind cel care îi inițiază pe ucenici în cântarea bisericească și rânduiala liturgică.

Cântăreții bisericești de azi au, în afară de cânta­rea la strană, multiple sarcini, pe care, în Biserica primelor veacuri, le îndeplineau persoane special angajate.