Fiul şi ucenicul a dat roade peste timp

Anul acesta, Duminica Ortodoxiei, când se mărturiseşte dreapta credinţă şi biruinţa Bisericii asupra tuturor ereziilor, a coincis cu ziua de 1 martie. În viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi mai ales în viaţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, această duminică rămâne importantă pentru că în această zi Preafericirea Sa a primit harul arhieriei în catedrala din Timişoara, acum 25 de ani, în data de 4 martie 1990. Părintele Cleopa spunea că „mai uşor poţi construi o catedrală decât să formezi un călugăr“. Având în vedere că avem în faţa noastră un adevărat monah şi ierarh, a cărui viaţă şi a cărui activitate le cunoaştem în mare parte, se cuvine să fac o sumară retrospectivă şi să evoc aici persoanele care au contribuit în mod substanţial la formarea viitorului ierarh al Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Mai întâi se cuvine să pomenesc pe părinţii săi trupeşti, Alexie şi Stela, care au fost cu adevărat învăţătorii Preafericirii Sale; tatăl care i-a predat  primele noţiuni de ştiinţa cărţii, iar mama care i-a semănat în suflet noţiunile de bază ale credinţei ortodoxe; ei i-au insuflat dorinţa de a acumula cât mai multă ştiinţă de carte şi apoi dorinţa de a deveni slujitor al Bisericii.

În continuare amintesc de vrednicii profesori de la Liceul „Coriolan Brediceanu“ (1967-1970) din  Lugoj şi pe profesorii de teologie de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), pe care Preafericirea Sa îi evocă de multe ori în amintirile sau convorbirile sale. Aprofundarea studiilor a continuat-o prin frecventarea cursurilor de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1974-1976), secţia Sistematică, sub îndrumarea părintelui profesor Dumitru Stăniloae; apoi, doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). Întâlnirea cu aceşti profesori a contribuit mult la experienţa pe care trebuie să o aibă un ierarh al Bisericii şi mai ales un patriarh. Dintre aceştia Gerard Ziegwald şi André Benoit i-au fost îndrumători la teza de doctorat. A devenit astfel doctor în teologie al Universităţii din Strasbourg. O formă extinsă a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea povăţuitorului său ştiinţific şi duhovnicesc, părintele profesor Dumitru Stăniloae, şi a fost susţinută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti cu titlul „Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală“. În urma examenului oral şi a susţinerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat doctor în teologie ortodoxă cu calificativul maxim. Părintele Dumitru Stăniloae a afirmat cu acest prilej: „Examenul tezei a dovedit comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat. Cu o preoţime fără cultură teologică şi fără trăirea demnităţii şi misiunii sublime a preoţiei se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică“.

După acest sumar periplu retrospectiv prin şcolile pe care le-a urmat Preafericitul Părinte Daniel, se cuvine să ne amintim şi de cei care au contribuit în chip luminos la formarea personalităţii sale. Astfel ne amintim cum Patriarhul Teoctist, de vrednică pomenire, ca un vizionar, l-a sfătuit şi îndemnat să devină monah. Ne amintim şi de părintele Cleopa, care l-a primit sub ocrotire duhovnicească şi i-a fost naş de călugărie. Nu-l uităm nici pe părintele arhimandrit Victorin, fostul stareţ al Mănăstirii Sihăstria, care l-a primit pe fratele Dan-Ilie în obştea monahală şi i-a fost model de bun administrator şi chivernisitor al bunurilor Bisericii.

După toate aceste pregătiri de ani  de zile, la care au contribuit atâtea personalităţi: profesori, ierarh, monahi, cărora le-a fost ascultător în mod desăvârşit, în data de 1 martie 1990, Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului de atunci, a încoronat munca tuturor, propunându-l şi hirotonindu-l pe protosinghelul Daniel Ciobotea întru episcop, ca Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Acest eveniment şi-l aminteşte Preafericirea Sa cu emoţie, cu bucurie duhovnicească, dar şi cu resposabilitate pentru „slujirea ce-i stă mereu înainte“.

Cu o temeinică şi riguroasă pregătire intelectuală şi cu o atentă formare duhovnicească a organizat şi a revigorat viaţa duhovnicească a Bisericii din Moldova, ca arhiepiscop şi mitropolit, iar ca patriarh a deschis o nouă etapă  în organizarea şi funcţionarea instituţiilor Bisericii în  întreaga ţară şi diasporă românească.

Cu uimitoarea-i forţă de muncă, prin cuvânt şi faptă, Preafericirea Sa ne învaţă mereu pe toţi să ne înveşnicim viaţa prin jertfă în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi prin vieţuire duhovnicească, ducând mai departe tradiţia neamului şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Fie că au fost părinţi trupeşti sau profesori ori părinţi  duhovniceşti, toţi se bucură astăzi împreună cu noi că fiul şi ucenicul de altădată a dat roade peste timp pentru neam şi Biserică, devenind el însuşi învăţător, păstor şi părinte. Întru mulţi ani, Preafericite Părinte Patriarh!