Fluturi de nea

† Daniil, Episcop-locţiitor al Daciei Felix

În fiecare an în noaptea sfântă de Crăciun, Steaua Naşterii i se descoperi celui ce şedea gânditor sub bătrânul arin, într-o nouă lumină sau o nouă ipostază, dându-i un nou înţeles. În anul acela, inspirat de răpirea Sfântului Prooroc Ilie la cer, Steaua Naşterii îi apăru şi i se păru ca un car de foc tras de îngeri şi plin de lumină dumnezeiască. Arhanghelii, îngerii şi străjerii cerului trăgeau carul de foc, grăbindu-se să ajungă la Betleem şi în anul acela, pentru a-I oferi carul tras de ei ca leagăn Pruncului Iisus, celui culcat în iesle. Toate florile pământului se smulseră atunci din rădăcini, împodobind carul de foc ca aşternut al leagănului. Izvoarele apelor trimiseră lacrimi de bucurie la Betleem. Soarele se grăbi să-şi reverse căldura sa, iar luna, lumina ei în taina nopţii sfinte. Toate păsările lumii începuseră să cânte mai frumos ca niciodată. Animalele de pe faţa pământului încremeniseră de bucurie. Pământul răsuflă a uşurare, iar prin sufletele tuturor oamenilor trecu un fior sfânt. Cosmosul întreg cântă:

"Hristos se naşte, măriţi-L!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!

Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!"

Dumnezeu se făcu Om, pentru ca omul să se facă dumnezeu. Toate stelele cerului hotărâră într-un glas să pogoare pe pământ spre ajutor Carul Mare pentru oamenii mari şi Carul Mic pentru oamenii mici. Constelaţiile se transfigurară, creaţia îşi redobândi bucuria originară şi harul din zilele Facerii. Toate făpturile lumii văzute îşi strigau una alteia: "Emanuel! Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi!" înaintea Celui ce abia a venit. Carul Mare se pogorî pe pământ şi cuprinse într-însul pe toţi oamenii lumii ca să-i ducă la Betleem. Îndată veni şi Carul Mic ca să-i adune pe copiii pământului şi să-i ducă spre închinare înaintea ieslei sfinte. Pleiadele cântară şi săltară de bucurie. Orionul se cutremură. Steaua Polară încremeni în acelaşi loc. Toate stelele cerului slăviră Steaua Naşterii şi o socotiseră de atunci împărăteasa lor. Scări de lumină se pogorâseră din cer pe pământ. Trepte de stele se înălţau de pe pământ la cer. Îngerii se pogorau şi oamenii se suiau. Nori de har se descărcau în ploi de binecuvântări. Pământul prinse din nou viaţă, înverzi şi rodi, ca să fie aşternut al picioarelor Domnului. Roţi de heruvimi purtau Carul Mare şi aripi de serafimi mişcau Carul Mic. Trâmbiţe de arhangheli vesteau Naşterea Domnului. Coruri de îngeri colindau la strana cerului: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!"

Fluturii de nea din noaptea sfântă de Crăciun se adunaseră ca un roi de albine în barba Moşului. Aurul Magilor polei toate cărările şi drumurile spre Betleem. Smirna înmiresmă văzduhul şi tămâia binemirositoare se ridică spre cer precum o altă jertfă bineprimită a lui Abel. Toată făptura era chemată la Cina cea de Taină a lumii care începea. Pâinea cea vie care dă viaţă lumii S-a pogorât din cer în Betleem - "Casa pâinii". Toate apele şi râurile pământului erau gata pregătite pentru spălarea picioarelor fiilor lui Adam. Cărţile, care n-aveau să încapă în lumea întreagă, începeau să fie scrise. Temeliile bisericilor se puneau. Locurile începeau să fie pardosite cu pietre. Proorocul Miheia se bucură în mormânt. Profeţia lui s-a împlinit. După Întâmpinare, dreptul Simeon se pregăti şi el să se pogoare în mormânt, iar Maica Domnului avea să plângă şi să suspine lângă cruce.

Şi astfel fluturii de nea încremeniră într-o floare de gheaţă, în iarna aceea...