Nu a existat Evul Mediu?

„Oare a socotit Dumnezeu numărarea zădărnicie?“, mă întreb şi eu cu poeta Constanţa Buzea, („Netrăitele“, volumul II), citind Mileniul pierdut (Editura Dacica, 2008), cartea matematicianului român Florin Diacu, profesor la Universitatea „Victoria“ din British Columbia, Canada. Subtitlul cărţii, Asediu la porţile istoriei, ne dă cheia de lectură a cărţii, o lectură bulversantă, chiar şi numai prin cantitatea de informaţie conţinută, prin erudiţia de care dă dovadă autorul. Istoria, astronomia, matematica, fizica, chimia, literatura converg, prin metodele de cercetare, spre rezolvarea unor probleme de cronologie.

Cartea lui Florin Diacu ia în considerare argumente şi contraargumente care să susţină sau nu teza unor matematicieni ruşi (între care vocea pregnantă este Anatoli Fomenko), teză potrivit căreia Evul Mediu nu a existat niciodată şi că ar trebui revizuită istoria. Ideea că, în loc de a fi în anul 2009, suntem în anul 945, că în calendarele noastre sunt în plus cel puţin o mie de ani pare cel puţin bizară pentru noi, cei obişnuiţi cu cronologia din manualele de istorie.

Reconstituirea trecutului este foarte grea şi cronologia tradiţională este recentă, având originea în opera cărturarului francez Joseph Scalinger, de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, operă destul de criticată. De exemplu, în cartea sa The Chronology of Ancient Kingdoms Amended, Isaac Newton aducea dovezi că istoria Greciei fusese cu trei secole mai scurtă decât crezuse Scalinger. Problema corectitudinii datelor trebuie luată în serios pentru că schimbarea unei date fundamentale poate afecta succesiunea evenimentelor.

Matematica poate fi folosită în studiul istoriei nu doar prin ecuaţiile diferenţiale ce stau la baza datării cu carbon radioactiv. Fomenko a avut ideea de a folosi matematica într-o mai mare măsură în cronologie.

Cine este Anatoli Fomenko şi cum a ajuns el să susţină ideea că un mileniu este pierdut în istorie? Care sunt argumentele care o susţin? Care i-au fost susţinătorii şi care au fost reacţiile oamenilor de ştiinţă contemporani? Care ar fi concluziile şi consecinţele unei asemenea idei aflăm din Mileniul pierdut. Şi poate că subiectul nu ar părea interesant pentru noi dacă una dintre consecinţe nu ar fi plasarea Sinodului de la Niceea în 876 sau 877.

Anatoli Fomenko, profesor la Universitatea din Moscova, lucrează în câteva domenii ale matematicii şi este membru al Academiei Rusiei. A publicat lucrări de cronologie, având ideea că documentele antice au fost interpretate greşit şi că aceste erori s-au perpetuat de atunci. De exemplu, el crede că multe dintre dinastiile antice şi medievale sunt simultane şi nu successive. Şi-a publicat lucrările în reviste de prestigiu internaţional şi ipotezele sale au stârnit mari controverse. Metodele lui de cercetare se bazează pe mecanica cerească şi astronomie, metode statistice pentru texte şi hărţi, dinastii care se suprapun şi datarea horoscoapelor egiptene; respinge argumentele istorice care contrazic rezultatele ştiinţifice. I s-a imputat faptul că se poate ajunge, mergând pe linia lui, la mari probleme. De exemplu, prin inversarea datelor Războiului peloponeziac şi a Bătăliei de la Pydna se poate ajunge la concluzia că Alexandru cel Mare nu a existat. Fomenko însă nu a spus niciodată aceasta; el a pus la îndoială cronologia convenţională.

Data Sinodului de la Niceea este, de asemenea, pusă la îndoială de matematicianul rus. Anul 325 a fost propus de Scalinger pe baza unor calcule astronomice, ce ţin de calculul lunii pline pentru trecutul îndepărtat. Această metodă i-a fost impusă de regulile stabilite pentru stabilirea datei Paştelui la acest sinod în Cartea Paştelui. Un motiv invocat de Fomenko pentru punerea la îndoială a validităţii anului 325 e.n. este repetarea datei Paştelui la 532 de ani. Mergând înapoi în timp şi numărând multipli de 532, Fomenko a găsit că începerea ciclului Paştelui ar fi fost în 345, abia la 20 de ani după data la care a avut loc sinodul, interval de timp pe care nu-l poate explica. Plasarea datei Sinodului de la Niceea la 876 corespunde tot unor calcule ce ţin de astronomie şi în care contează diferenţa de o zi între lunile pline calculate şi cele reale.

Chiar dacă criticii lui Fomenko sunt mai mulţi decât susţinătorii, şi dacă nu va fi o rescriere a istoriei, argumentele astronomice (şi nu numai) în favoarea tradiţiei fiind puternice, amploarea acestor studii şi problemele ridicate sunt bulversante. Cu siguranţă cronologia este un domeniu care merită toată atenţia şi care, pe viitor, va cere implicarea mai mare a oamenilor de ştiinţă şi a umaniştilor, punerea lor de acord.