Rugăciunea minţii şi pacea inimii

Rugăciunea minţii, după scrierile Sfinţilor Părinţi, numiţi şi trezvitori, înseamnă ca omul să îşi adune mintea, raţiunea în inimă şi să rostească tainic în adâncul ei, prin lăuntric cuvânt, rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”.

Despre acestea, Sfântul Nicodim Aghioritul ne spune: „Frate, dacă voieşti a fi ascultat mai lesne de Dumnezeu şi a primi cele cerute, sileşte-te cât poţi la această rugăciune mintală, roagă-L pe Dumnezeu, cu toată min­tea şi inima ta, a te milui şi a-ţi da cele folositoare mântuirii tale”. 

Din cele spuse de Sfântul Nicodim deducem faptul că rugăciunea mintală este un proces al raţiunii omeneşti prin care omul, unind mintea cu inima şi repetând această scurtă rugăciune, devine conştient de prezenţa lui Dumnezeu, reuşind astfel să intre în comuniune directă, neîntreruptă cu Acesta.

Din rugăciunea minţii se nasc cinci roade de care beneficiază credinciosul atunci când o practică sub ascultare şi cu multă evlavie.

Primul rod enumerat de Sfântul Nicodim este acesta: „Atunci când mintea se va obişnui, prin (practică) îndelungată, să rămână în inimă, se lipseşte de lucrurile cele frumoase ale lumii - după Sfântul Diadoh - şi urăşte şi fuge de dulceţile cele simţite ale organelor simţurilor”, astfel este cu putinţă o canalizare mai precisă a experienţei rugăciunii.

Al doilea rod ni-l prezintă tot Cuviosul Nicodim: „Mintea, aflându-se în inimă şi văzând acolo chipul urât şi grozav cu care este închipuită, pre­cum şi obrazul cu care s-a îm­brăcat şi care este alcătuit din necuvioasele privelişti pe care le-a văzut şi din urâtele glasuri pe care le-a auzit - adică spus, în mod simplu, din purtarea cea josnică a simţurilor şi a lumii, după cum spune Sfântul Grigorie al Tesalonicului în Epistola către monahia Xenia -, câştigă smerenie, plâns şi lacrimi”. 

Sfântul Nicodim explică al treilea rod ca fiind o „întoarcere a minţii în inimă, sălăşluirea ei în ea, privirea cea gândită, străjuirea şi paza...“ Aşadar, mintea, cobo­rân­du-se în inimă, îşi vede ca într-o oglindă păcatele, iar prin intermediul raţiunii şi le conştien­tizea­ză, iar mai apoi, regretând, cere de la Hristos iertare.

Al patrulea rod este prezentat de Sfântul Aghiorit Nicodim ca fiind „curăţirea firii, iar lucrarea cea pentru curăţirea firii (este) dată mai presus de fire de dumnezeiescul dar al Sfântului Duh”. Pentru ducerea la împlinire a acestei porunci a iubirii, omul primeşte un dar mai presus de fire de la Dumnezeu: curăţirea firii.

Al cincilea rod se identifică cu starea în care „mintea se va obiş­nui a intra în inimă ca să vorbească împreună cu Cuvântul cel aşezat înăuntru şi să afle voia Lui şi să se privească atât pe ea însăşi, cât şi pe toate puterile sale”. În al cincilea rod al rugăciunii minţii este prezentat firescul lucrurilor. 

Observând aceste cinci roade evidenţiate de Sfântul Nicodim Aghioritul, mărturisim că primim de la el şi de la toţi Părinţii iubitori de isihie modele autentice de rugăciune, învăţând realitatea întâlnirii cu Hristos în mod organizat, în niveluri de intensitate şi în diverse tipologii de experiere.